Moment de reculegere in Parlament in memoria poetului Dumitru Matcovschi, care ieri seara s-a stins din viata. De la tribuna Parlamentului, deputatul Ion Hadaraca a tinut un discurs.
"Cred ca ziua funeraliilor poetului Dumitru Matcovschi trebuie sa fie zi de doliu national", a afirmat Hadarca.
Dumitru Matcovschi a murit ieri seara la varsta de 73 de ani din cauza unei tumori la creier.
Pe 14 iunie lui Dumitru Matcovschi i-a fost extirpata o tumoare de pe creier, iar mai bine de doua saptamani medicii au luptat pentru viata poetului. Acesta a murit la ora 22.30 intr-un spital din capitala.
Dumitru Matcovschi avea 73 de ani, iar in urma cu doua decenii a suferit un accident rutier grav.
Atunci s-a aflat in coma timp de jumatate de an si a suferit mai multe interventii chirurgicale.
Sarut, femeie, mâna ta
de Dumitru Matcovschi
Sarut, femeie, mâna ta
Întotdeauna muncitoare,
Atât de mica si de floare,
Sarut, femeie, mâna ta.
Ca o aripa ce-a zburat
Si-a obosit neobosita,
Sa odihneasca linistita
Ca o aripa ce-a zburat.
Copiii dorm în cuibul lor,
Nevinovat li-i somnul, mama,
Tot fara griji si fara teama
Copiii dorm în cuibul lor.
Si-alaturi mâna ta aici,
La capatâi ca o lumina,
Alintatoare si blajina,
Si-alaturi mâna ta aici.
Sarut, femeie, ochii tai
De lacrima si de scânteie,
De împarata si de zeie,
Sarut, femeie, ochii tai.
Sarut cuminte vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vraja soarele-i rasare,
Sarut cuminte vorba ta.
Sarut si parul tau frumos,
Îmbatator ca o secara
Când o-nfioara vânt de seara,
Sarut si parul tau frumos.
Si cad, iubito, în genunchi,
Si îti sarut piciorul care
De suferinta e si doare,
Si cad, iubito, în genunchi.
Sfânta ni-i casa cu focul ei vesnic din vatra,
Sfânta ni-i casa cu pragul ei tare de piatra,
Sfânta ni-i casa din leagan de dor ce coboara,
Sfânta ni-i casa ce creste feciori si fecioare.


