Fostul deputat roman, Cristian Rizea, condamnat in Romania si cercetat penal la Chisinau, a fost extradat peste Prut pentru ca ar fi pregatit actiuni pentru schimbarea regimului constitutional al tarii. Cel putin asta se arata intr-un document publicat pe retelele de socializare, semnat de seful Inspectoratului pentru Migratie. Autenticitatea documentului a fost confirmata de autoritati, care insa nu spun de ce decizia a fost luat acum.

„Cetateanul Romaniei, Cristian Rizea, pregateste si desfasoara actiuni indreptate spre schimbarea prin violenta a regimului constitutional, subminarea sau suprimarea suveranitatii, independentei si integritatii teritoriale a tarii, activitati cu elemente de factura criminala, actiuni calificate ca pericol deosebit pentru securitatea statului”, se arata in decizia cu privire la declarararea lui Cristian Rizea ca fiind persoana indezirabila. 

Autenticitatea documentului a fost confirmata de responsabilii de la Ministerul Afacerilor Interne, care nu au putut sa ne spuna, deocamdata, la ce actiuni se refera autoritatile si de ce decizia a fost luat acum. Avocatul lui Rizea nu ne-a raspuns astazi la telefon. Fostul deputat Cristian Rizea a fost retinut vineri la Chisinau si extradat in Romania. Rizea a fost preluat de Politia de Frontiera din Romania, urmand sa fie dus in arest. Fostul deputat roman a fugit in Moldova in 2018, dupa ce a fost condamnat in Romania la patru ani si opt luni de inchisoare pentru trafic de influenta si spalare de bani. Si la Chisinau era cercetat penal, inclusiv pentru fals in declaratii, fiind invinuit ca a mintit cand a declarat ca nu are probleme cu lege atunci cand i-au fost perfectate actele pentru obtinerea cetateniei moldovenesti.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.