Guvernele Republicii Moldova si Romaniei s-au intrunit astazi, intr-o sedinta comuna, la Chisinau, in cadrul careia cele doua state au reconfirmat intentiile reciproce de dezvoltare a parteneriatului strategic si de a spori cooperarea bilaterala prin intermediul mai multor proiecte concrete in beneficiul cetatenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Natalia Gavrilita l-a salutat pe prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciuca, si membrii delegatiei de la Bucuresti, multumind Romaniei pentru sprijinul oferit Republicii Moldova.

Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL RM: „Imi doresc sa transformam fundamentul relatiei noastre – comunitatea de limba, cultura si istorie – intr-o comunitate a marilor proiecte concrete, iar astazi, la finalul sedintei, vor fi semnate mai multe documente bilaterale, care acopera o gama larga de domenii importante. Am promis ca vom construi noi poduri – fizice si virtuale – intre cele doua maluri ale Prutului, iata ca ne tinem de cuvant. Aceasta dinamica este remarcabila si reflecta preocuparea ambelor Guverne de a acorda agenda bilaterala la interesele cetatenilor. Ne dorim sa crestem calitatea vietii, indeosebi in mediul rural, iar aceste fonduri vor putea fi utilizate pentru infrastructura locala, fie ca vorbim de drumuri, scoli sau retele de alimentare cu apa”, a mai adaugat Natalia Gavrilita, precizand ca, in premiera, Republica Moldova va semna astazi un Acord de reducere a tarifelor de roaming cu un stat membru al UE, iar beneficiile acestei decizii vor fi resimtite de cetateni."

La randul sau, premierul Romaniei, Nicolae-Ionel Ciuca, a asigurat Guvernul de la Chisinau de implicarea totala pentru o cooperare consolidata in sectoarele cheie:

Nicolae - Ionel CIUCA, PRIM-MINISTRUL ROMANIEI: „Ne bucura sa vedem acum la Chisinau cea mai mare deschidere, inregistrata vreodata, in relatia cu Romania. Aceste premise favorabile ne permit sa construim o intensa si ambitioasa agenda bilaterala. In 2020, intr-un an de criza, Romania a acordat asistenta oficiala pentru dezvoltarea Republicii Moldova in valoare record de 46.8 milioane euro. In ceea ce priveste agenda europeana a Republicii Moldova, va asigur ca Romania va fi si mai departe sustinatorul hotarat si vocal al dumneavoastra. Puteti conta pe intreaga deschidere si cooperare din partea institutiilor Romaniei, atat de la Bucuresti, cat si la Bruxelles”.

Sursa video: Facebook/Guvernul Republicii Moldova