UPDATE: Din cate se pare, nici de aceasta data sedinta nu a fost tocmai productiva, deoarece la sfarsit nici unul dintre liderii Aliantei nu a vrut sa faca declaratii pentru presa.
Dupa intalnirea de aseara care nu a dat nici un rezultat, astazi liderii Aliantei s-au reunit din nou. Sedinta urma sa inceapa la orele 18, insa a inceput cu o jumatate de ora mai tarziu, pe motiv ca a intarziat premierul Vlad Filat.
Pana aproape de ora 18, reuninea celor trei lideri se pare ca era sub semnul intrebarii, deoarece abia la sosirea liderului PD Marian Lupu s-au deshis usile la resedinta, iar cativa membrii ai Consiliului Aliantei, printre care Mihai Ghimpu, Valeriu Lazar si Dumitru Diacov au asteptat sub usa.
Liderii Aliantei spera ca vor reusi sa ajunga la o intelegere privind semnarea unui acord de constituire a Aliantelor la nivel local.
Liberal-democratii vor ca functiile de presedinte de raioane sa fie repartizate conform numarul de mandate obtinute in consiliile raionale in timp ce democratii si liberalii vor ca functiile sa fie impartite conform rezultatelor obtinute de fiecare partid pe tara.


