Ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Nicu Popescu a efectuat in perioada 13-14 iunie o vizita de lucru la Paris. Acolo, ministrul s-a intalnit cu omologul sau francez, dar si cu alti oficiali cu care a discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, despre modalitatile de accelerare ale tarii noatre la Uniunea Europeana, dar si despre relatiile bilaterale dintre cele doua tari. Despre asta a anuntat ministrul pe pagina sa de Facebook. 

„M-am bucurat sa o revad pe Catherine Colonna, ministra afacerilor externe a Frantei si o buna prietena a Republicii Moldova. In cadrul discutiilor am evidentiat progresul nostru substantial in implementarea recomandarilor Comisiei Europene si am declarat ca mizam pe sustinerea Frantei in deschiderea negocierilor de aderare pana la sfarsitul acestui an. I-am multumit doamnei ministru pentru tot suportul acordat in buna desfasurarea a Summit-ului Comunitatii Politice Europene din Moldova'', a spus Nicu Popescu. 

Ministrul s-a mai intalnit si cu Sebastien Lecornu, ministrul fortelor armate al Frantei, cu care a vorbit despre parteneriatul in domeniul apararii intre Moldova si Franta. 

„Am oferit aprecierea Republicii Moldova pentru cooperarea in domeniul securitatii in perioada desfasurarii Summit-ului Comunitatii Politice Europene, si am discutat despre parteneriatului bilateral in acest domeniu cheie'', a precizat ministrul de externe. 

Totodata, ministrul de externe a avut o intrevedere cu Yael Braun-Pivet, presedintele Adunarii Nationale, dar si cu deputatii din grupul de prietenie Franta - Republica Moldova, precum si cu Jean-Francois Rapin, presedintele Comisiei afaceri europene din cadrul Senatului, dar si cu Emmanuel Puisais-Jauvin, secretarul general pentru afaceri europene din cadrul Guvernului. 

„Diplomatia economica reprezinta un obiectiv prioritar de pe agenda politicii noastre externe. In acest sens, am avut o intrevedere cu reprezentantii mai multor companii franceze, dar si cu Steve Gentili, presedintele Forumului francofon de afaceri. Am discutat despre identificarea de noi oportunitati de cooperare si facilitarea investitiilor intre Republica Moldova si Franta. In context, am salutat intentia Confederatiei de afaceri MEDEF de a realiza o misiune economica a companiilor franceze in Republica Moldova. Totodata, m-a bucurat interesul companiilor Eco Delta, Qair, Lagardere Travel Retail si Alstom de investi in Republica Moldova. In contextul eforturilor noastre de a atrage noi investitii, m-am intalnit la Paris si cu Mathias Cormann, Secretarul General al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica'', a subliniat Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene. 

La vizita din Paris, Nicu Popescu a imnanat doua ordine semnate de presedintele Maia Sandu. Acesta a inmanat Ordinul de Onoare lui Jean-Yves Le Drian, fost ministru de externe al Frantei precum si lui Amelie de Montchalin, care a ocupat diverse functii cheie in guvernul francez, inclusiv cea de secretar de stat pentru afaceri europene. Tot acolo, ministrul s-a intalnit cu un grup de moldoveni din Franta. 

„In final, am avut o deosebita placere sa ma intalnesc cu un grup de concetateni din Franta, cu care am discutat despre procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, despre progresul guvernului in implementarea reformelor, dar si despre acorduri bilaterale pe care le negociem cu autoritatile franceze, inclusiv acordul privind protectia sociala si acordul privind recunoasterea permiselor de conducere de care vor beneficia toti cetatenii nostri din Franta'', a precizat ministrul.