Noi tensiuni pe Nistru. Patru politisti moldoveni au fost opriti aseara de autoritatile transnistrene la punctul de control. Ei vroiau sa ajunga la Tighina, acolo unde muncesc. Asta pentru ca unul dintre ei ar fi fost declarat persona nongrata peste Nistru.


Cei patru politisti se intorceau la Tighina de la Chisinau, unde participasera la o actiune a Ministerului de Interne. Dupa ce li s-a interzis accesul in regiunea transnistreana, ei au facut cale intoarsa. Straniu este ca politistul a fost declarat persona non grata in stanga Nistrului inca in luna aprilie, iar pana aseara circula nestingherit spre locul sau de munca la Tighina. La comisariatul din Tighina activeaza aproape 170 de politisti moldoveni din 1990. Persoanele care nu-si gasesc dreptatea la militia transnistreana, se adreseaza politiei de la comisariat.


Putini dintre locuitorii din Varnita au auzit despre incident. Totusi, ei sunt la curent cu ultimele evolutii, iar frica unui eventual conflict pe Nistru deja se observa printre ei.


Cei de la Biroul de Reintegrare nu au comentat incidentul. Intamplator sau nu, el vine dupa ce ieri parlamentul de la Chisinau a adoptat o declaratie prin care se declara pentru reglementarea pasnica a conflictului transnistrean.


Ex-premierul Vasile Tarlev si-a dat astazi cu parerea despre ultimele situatii de pe Nistru, precizand ca autoritatile mai mult vorbesc decat fac.