"Evenimentele care a avut loc pe 7 aprilie 2009 poate au si fost dirijate. Afirm cu toata responsabilitatea ca eu personal nu am fost dirijat de nimeni. Altfel cred ca nu eram sanctionat cu o amenda buna si alte " batai de cap" pe care le-am avut. Tin sa mentionez ca paza nu era pur si simplu in acel moment in Presedintie", povesteste Iacob Lefter intr-un interviu pentru Gazeta Basarabiei, ziarul moldovenilor din Italia.


”Atâta timp cât m-am aflat eu acolo, nu am avut obstacole. Sentimentele au fost unice, atât de mândru cred ca m-am simtit pentru prima data. Când am coborât jos, în holul Presedintiei, politistii nu erau surprinsi, fapt ce mi-a dat de înteles ca erau la curent cu ceea ce se întâmpla pe acoperis, adica despre celelalte arborari care au avut loc. Pe acoperis am vazut si drapelul UE, nu stiu cine l-a adus”, marturisteste tanarul.

”În primul rând doresc sa mentionez faptul ca, atunci când m-am pornit de acasa spre Piata Marii Adunari Nationale, nici macar nu îmi trecuse prin cap ceea ce avea sa se întâmple ulterior. Tricolorul la fel nu a fost adus de mine. Prin multime fluturau o sumedenie di drapele, cu si fara stema. Ideea arborarii tricolorului a venit spontan. Sincer sa fiu, nu prea îmi aduc aminte în ce împrejurari anume, dar cred ca a fost constientizata si realizata de catre mine datorita faptului ca stiu si recunosc, ma mândresc chiar, ca fac parte din maretul neam românesc”, isi aminteste Iacob.

”Partidul Comunistilor a ramas ceea ce a fost – un grup de fatarnici, care duce lumea în eroare. Cred ca nu trebuie sa vorbim mult despre ei, pentru a nu le face publicitate. AIE- ul în majoritate nu a satisfacut nici macar zece procente din ceea ce asteapta populatia de la ei. Stiu ca este nevoie de timp pentru a simti ceva schimbari, dar cu acest ritm vom avea nevoie de foarte multi ani”, conchide baiatul.

Dupa evenimentele din aprilie 2009, procurorii au dispus eliberarea lui Iacob Lefter de raspundere penala, cu tragerea la raspundere contraventionala – amenda de 75 de unitati conventionale, adica echivalentul a 1500 de lei.