Totusi, acest lucru ar trebui sa se întâmple cât mai curând, în cazul în care si ce-a de-a doua încercare a Parlamentului de a alege seful statului va esua.
De aceasta parere este presedintele Curtii Constitutionale.
Decretul privind dizolvarea Parlamentului si organizarea alegerilor anticipate trebuie avizat mai întâi de Curtea Constitutionala. Abia dupa aceasta, în termen de 45 de zile se va organiza scrutinul.
Anterior presedintele în exercitiu Vladimir Voronin a declarat ca daca nici cea de-a doua încercare a Parlamentului de a alege seful statului va esua, înainte de a dizolva Parlamentul el va numi un nou guvern. Legislativul se va reuni din nou în plen pe data de 3 iunie, când va avea loc si ea de-a doua încercare de a alege un presedinte al tarii. În cursa pentru fotoliul presidential s-au înscris: premierul în exercitiu Zinaida Greceanii si ambasadorul moldovean în Rusia, Andrei Neguta. Ambii au fost propusi de catre deputati din partea fractiunii comuniste. Opozitia a declarat ca nu va participa la vot, întrucât opteaza pentru alegeri anticipate.