PCRM ii indeamna pe cetateni sa nu mearga la vot in al doilea tur al alegerilor prezidentiale, sustinand ca sunt alegeri neconstitutionale. Totodata, comunistii au spus ca Igor Dodon este un trandav care n-a facut nimic din promisiunile electorale, iar Maia Sandu este un conducator incompetent care a demonstrat nivelul scazut al profesionalismului.

Potrivit comunicatului emis de PCRM, a fost ocupata principiala pozitie de boicotare a alegerilor prezidentiale pe care membrii partidului le numesc anticonstitutionale: "Si noi am fost auziti!".

Totodata, membrii partidului sustin in primul tur al alegerilor, la urnele de vot s-au prezentat doar 27 la suta din alegatori, pragul fiind de 33 la suta: "Cetatenii traitori in tara au manifestat un inalt nivel de constiinta si intelegerea faptului ca alegerile care se desfasoara sunt anticonstitutionale. Prezenta necesara pentru declararea primului tur ca unul valid a fost asigurata de sectiile de votare din afara tarii. Contributia acestora a fost de 14 la suta. Totusi, aceste „alegeri” au fost cele mai nereprezentative in toata istoria scrutinelor din Republica Moldova. Si astazi cele mai serioase indoieli trezeste nu doar constitutionalitatea „presedintelui” ales in urma lor, ci si legitimitatea lui morala.
La momentul dat, cei doi candidati care au iesit in turul doi reprezinta minoritatea absoluta a cetatenilor Republicii Moldova, adica doar o parte foarte neinsemnata a societatii moldovenesti.
Indiscutabil, ambii candidati au meritat acel profund dispret social exprimat fata de ei de catre alegatori prin neprezentarea lor la alegeri".

De asemenea, in comunicat se spune ca atat Maia Sandu cat si Igor Dodon s-au declarat pe sine „invingatori ai regimului oligarhic al lui Plahotniuc”, dar continua sa plateasca tribut obscurei mosteniri politice a acestuia, continua sa joace dupa regulile stabilite de acesta: "Anume asta o demonstreaza participarea lor la alegerile prezidentiale conform Constitutiei violate de regimul lui Plahotniuc. Si cand se afirma ca Plahotniuc pana acum exercita o influenta foarte serioasa asupra politicii moldovenesti, acesta e purul adevar. Promotorii principali ai influentei lui sistemice asupra vietii politice sunt la ziua de astazi Maia Sandu si Igor Dodon. Asa a fost anterior, cand Sandu a facut parte din coalitia creata de Plahotniuc, iar Dodon in toti acei ani era la intretinerea lui Plahotniuc. Asa a ramas sa fie pana astazi, cand ambele aceste personaje participa cu inflacarare la alegerile inventate de Plahotniuc. Si cand astazi Maia Sandu declara ca, devenind presedinte, ea va readuce tara in spatiul legal, aceasta declaratie suna fatarnic si chiar e lipsita de sens".

Membrii partidului afirma ca cea mai mare ilegalitate savarsita in tara sunt anume acele alegeri la care ea participa de rand cu Dodon: "E suficient sa amintim ca nici Dodon, in calitatea sa de presedinte, nici Sandu, in calitatea de prim-ministru, n-au initiat readucerea tarii in campul constitutional, lasand sa ramana in vigoare scandaloasa decizie a Curtii Constitutionale supuse lui Plahotniuc.

Comunistii au venit cu acuzatii in adresa celor doi candidati: "Despre acesti doi „candidati” se poate spune ca unul nu e cu nimic mai bun decat celalalt. Dodon e un trandav narcisiac, care nu si-a indeplinit nici una din promisiunile sale electorale. Sandu e un conducator de nimic si incompetent, care a demonstrat nivelul extrem de scazut al profesionalismului sau in perioada cand a condus activitatea Guvernului. Dodon e un om corupt, un iubitor de luare de mita in „culioace” negre in sume extrem de mari. Sandu, ca membru al Guvernului, si-a dat votul si pentru transmiterea in concesiune a aeroportului, si pentru transferarea sumei de 13 miliarde de lei din fondul de rezerva al Bancii Nationale pentru „salvarea” celor trei banci, fapt care, pana la urma, s-a transformat in ceea ce astazi numim „furtul miliardului”. Dodon e un parvenit fudul, care a aglomerat retelele de socializare cu fotografii pline de ingamfare despre calatoriile, concediile, petrecerile si plimbarile sale cu cvadrocicluri. Sandu e o persoana isterica, lipsita de viata personala, care a distrus sistemul educational din Moldova, inchizand sute de scoli si transformand bacalaureatul intr-o bataie de joc in maniera ghestapo asupra copiilor. Dodon n-ar exista, daca nu ar avea sprijin din exterior. Sandu, la fel, nu ar fi ajuns unde a ajuns fara sprijin din exterior. Trezeste indoieli serioase insusi faptul daca ambii sunt politicieni moldoveni cu adevarat ingrijorati de soarta si viitorul Patriei lor. Ambii sunt conectati la un pupitru de comanda din exterior, fiecare la al sau, dar ambele pupitre dicteaza comportamentului lor o logica geopolitica exclusiv de confruntare. Dodon e un om incult, cu idei primitive si cunostinte aproximative despre Moldova, cultura si istoria ei. Sandu e o unionista inveterata, o admiratoare a talentelor politice ale sangerosului calau nazist Ion Antonescu. Dodon nu e capabil sa depaseasca oribila sa ignoranta. Sandu nu e capabila sa invinga nazismul inradacinat adanc in ea. Ambii vor duce tara in prapastie. Si nu candva, ci imediat cum vor fi alesi in calitate de presedinte. De fapt, asta o fac chiar si acum".

Intr-un final, comunistii s-au adresat catre alegatori: "Stimati alegatori, chibzuiti si ganditi-va bine, daca, de dragul acestor doi provocatori, ambii in aceeasi masura de banali, merita sa suportati ingrozitoarele pentru tara si societate consecinte care ne asteapta in cazul alegerii lor. Mai ales luand in calcul faptul ca toate promisiunile lor sunt mincinoase, deoarece ambii au avut posibilitatea sa le indeplineasca demult. Partidul Comunistilor ii indeamna pe Toti Alegatorii sa nu se lasa prada provocarilor, sa-si pastreze calmul. Partidul Comunistilor va indeamna sa boicotati alegerile neconstitutionale, sa nu fiti coparticipanti la aceasta ilegalitate strigatoare la cer, care impiedica dezvoltarea statului nostru. Partidul Comunistilor propune sa exprimati in masa dispretul dumneavoastra fata de cei doi escroci mincinosi".