La Curtea Suprema de Justitie a avut loc o noua sedinta in dosarul fostului presedinte, Igor Dodon. Aceasta insa a fost amanata pentru ca doi avocati au lipsit din motiv de boala, iar unul este plecat in Romania si nu a reusit sa ajunga la sedinta. 

„Unul dintre avocati este bolnav de COVD-19. Sunt ferm convins ca saptamana viitoare avocatii vor fi si vom continua examinarea acestor dosare”, a mentionat fostul sef de stat. 

Intrebat daca nu este infectat cu COVID-19, Igor Dodon a spus ca a fost unele simtome, insa testul a fost negativ.

Pe 18 noiembrie, Igor Dodon a fost eliberat din arest la domiciliu. Astfel, fostul presedinte are interdictia de a parasi tara timp de 60 de zile. Decizia a fost luata de magistratii de la Curtea Suprema de Justitie, intr-o sedinta in dosarul sacosa neagra. 

In acest dosar, Dodon este invinuit de imbogatire ilicita, incalcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice, tradare de patrie, corupere pasiva si acceptarea finantarii partidului socialistilor de catre o organizatie criminala.

Igor Dodon este primul sef de stat judecat pentru o infractiune comisa in perioada in care isi exercita functia si din acest motiv dosarul este examinat de magistratii de la Curtea Suprema de Justitie.

Dodon s-a aflat in arest la domiciliu timp de sase luni, dupa ce a fost retinut in luna mai in urma mai multor perchezitii in dosarul sacosa neagra.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508