Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se afla marti la Kiev. Este prima sa vizita oficiala in calitate de sef al statului, scrie dw.ro.

Ceremonia oficiala de intampinare a presedintelui Sandu de catre omologul sau ucrainean, Volodimir Zelenski, a avut loc dimineata, urmand ca, pe parcursul zilei, Maia Sandu sa aiba intrevederi si cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmygal, dar si cu presedintele Parlamentului, Dmitro Razumkov.

Este prima vizita oficiala a unui presedinte moldovean in capitala Ucrainei in ultimii cinci ani. In perioada mandatului sau, Igor Dodon nu a fost primit niciodata la Kiev si a fost la un pas sa fie declarat indezirabil, dupa ce, in noiembrie 2016, a declarat ca Crimeea ar apartine Rusiei. A urmat un blocaj total in relatiile bilaterale.

O vizita care scoate Moldova din izolarea internationala

„Este o vizita care taie izolarea Moldovei. Nimeni nu poate anula importanta relatiei moldo-ucrainene. Este legata de interese de securitate, interese comerciale, interesul de a promova puncte comune in cadrul Parteneriatului Estic”, sustine fostul ambasador al Moldovei la Washington, Igor Munteanu. Potrivit lui, cele doua tari vecine trebuie sa-si traseze mecanismele de cooperare in conditiile in care resursele alocate pentru subregiunea Europa de Est sunt putine. „Si atunci trebuie sa avem planuri comune ca sa alimentam interesul pentru aceasta subregiune din partea UE si a SUA”, considera Munteanu.

In plus, Moldova si Ucraina au acorduri de asociere cu UE, ceea ce inseamna ca ar trebui sa aiba o agenda comuna. De asemenea, „exista problema recunoasterii reciproce a proprietatilor, iar pe acest segment avem multa coruptie, pentru ca multe proprietati au fost duse la faliment si au fost privatizate la un pret de nimic. De zeci de ani se intampla asta”, sustine fostul consilier guvernamental pe politica externa al Maiei Sandu, Vladislav Kulminski. El este convins ca Maia Sandu va invoca aceste probleme la intrevederile cu oficialii de al Kiev.

O sansa pentru ca Moldova sa scape de prezenta armatei ruse

„Dupa anexarea Crimeei si agresiunea militara rusa in Donbas si Lugansk, problema transnistreana a devenit pentru Kiev o problema de securitate nationala. Moldova are sansa sa valorifice acest nou context, pentru a initia, impreuna cu Ucraina, actiuni metodice de ordin diplomatic care sa determine Rusia sa-si retraga neconditionat trupele si munitiile din regiunea transnistreana, iar actuala misiune de pacificare sa fie transformata intr-o misiune de observatori civili cu mandat international, care sa asiste Tiraspolul si Chisinaul la implementarea masurilor de promovare a increderii”, a comentat, in context, directorul executiv al Asociatiei de Politica Externa de la Chisinau, Victor Chirila.

Potrivit lui, Kievul se asteapta ca Republica Moldova sa participe activ la proiectul sau ”Platforma Crimeea”, care face parte din strategia sa de eliberare a Crimeei de sub ocupatia rusa. ”Platforma Crimeea” presupune intalniri la nivel de sefi de state, prim-ministri, ministri de externe, parlamentari si experti. Primele reuniuni ar urma sa aiba loc in mai 2021. „Participarea autoritatilor moldovene la aceasta platforma va fi, pentru Kiev, hartia de turnesol a seriozitatii intentiilor Moldovei de a initia si promova, impreuna cu Ucraina, proiecte care vor consolida securitatea, suveranitatea si integritatea teritoriala a ambelor state”, sustine Chirila.

Lavrov vrea o Maia Sandu ca Dodon

La randul sau, fostul ministru de Externe de la Chisinau, Nicu Popescu, a subliniat ca relatia moldo-ucraineana este una „cu foarte multe oportunitati” pe dimensiunea stabilizarii securitatii regionale. In opinia sa, relatiile dintre cele doua state ar trebui acum sa evolueze, dupa ce la guvernare, in Republica Moldova, s-a aflat „o echipa prezidential-guvernamentala profund ostila statului vecin de la Est”.

Pe de alta parte, in ajunul vizitei Maiei Sandu la Kiev, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, si-a exprimat speranta ca noua conducere a Moldovei va continua „politica externa echilibrata si de neaderare la NATO” – o sintagma intens exploatata de fostul presedinte pro-rus, Igor Dodon.

In legatura cu vizita Maiei Sandu la Kiev, presa si asa-zisii analisti politici de la Tiraspol se chinuie, de aproape o saptamana, sa acrediteze sperietoarea potrivit carei scopul intalnirii Sandu-Zelenski ar fi introducerea unei „blocade economice” pentru Transnistria – un subiect care nu se regaseste insa pe agenda discutiilor celor doi presedinti si care se discuta doar in mediul virtual din regiunea separatista.