Vlad Filat, Igor Dodon si Zinaida Greceanii au fost ieri la Bruxelles, insa liderul PLDM spune ca a fost o simpla coincidenta. Potrivit agentiei Infotag, cei trei ar fi avut o discutie cu Stefan Fulle, comisarul european pentru extindere si vecinatate si au discutat despre alegerea sefului statului. Filat neaga acest lucru si afirma ca deplasarea sa a avut la baza probleme legate de partid.
Liderii aliantei s-au reunit dupa pranz si, dupa aproape o ora de discutii, nu au zabovit in fata presei si nici nu au avut raspunsuri clare.
Presedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a declarat in cadrul emisiunii in profunzime ca alianta urmeaza sa convina asupra pozitiei pe care o va adopta in negocierile cu cei trei deputati comunisti care au parasit fractiunea. Liderii nu au anuntat astazi daca au reusit sa faca acest lucru. Deocamdata nu s-a anuntat nici cand vor avea loc discutii cu grupul Dodon.
Mihai Ghimpu ramane ferm pe pozitii. Liderul PL exclude categoric sustinerea unei candidaturi apolitice ori a Zinaidei Greceanii.


