Din ce in ce tot mai rau. Este concluzia Ministerului Economiei care vine cu vesti proaste privind cresterea economica de anul acesta. Daca initial se prognoza o crestere de 3 la suta, spre final s-a reusit un salt de numai un procent. Si vestile proaste nu se termina aici. Expertii nu exclud micsorarea salariilor si o explozie de preturi.

”Realitatile sunt cele care sunt. Daca ne uitam in oglinda si nu aratam ca Alain Delon sau Cindy Crawford, nu trebuie sa ne suparam”, a specficat ministrul Economiei, Valeriu Lazar.

”Practic, din punct de vedere economic, anul acesta am batut pasul pe loc si nu s-a schimbat nimic in bine”, considera expertul economic, Natan Garstea.

Si Banca Nationala si-a revizuit prognozele privind inflatia.

Pentru 2012 aceasta va creste cu 0,2 puncte procentuale, pana la 4,1 la suta. Expertii spun ca o inflatie de pana la 4 procente nu ar trebui sa ne ingrijoreze. Totusi, prognozele pentru anul viitor arata un salt si mai mare, de pana la 5,3 procente. 

Totodata, Institutul de Economie, Finante si Statistica anunta o crestere economica de numai 0,2 la suta si o scadere a Produsului Intern Brut cu 3 miliarde fata de estimarile autoritatilor, incluse in bugetul de stat. 

Expertii spun ca rezultatele slabe inregistrate in acest an vor afecta economia si in 2013. Adica e posibil sa avem salarii mai mici si preturi mai mari. 

”Mai putine cresteri salariale, ramurile care au evoluat prost vor avea probleme de lichiditati si vor fi disponibilizari, in unele situatii. Din cauza roadei proaste la anumite produse agricole, s-ar putea sa avem cresteri de preturi la ele”, a mentionat Natan Garstea.

Parerea expertilor nu este impartasita de autoritati. Ministerul Finantelor este convins ca la anul economia isi va reveni si va creste cu cel putin 5 la suta.

”Initial in 2012 am prognozat 5, apoi 4, ca sa avem acum 3, ultimele prognoze arata 1%. Avand aceasta incetinire, 5% pare a fi foarte real”, a declarat ministrul Finantelor, Veaceslav Negruta.

"Guvernul nu-si poate permite sa dea prognoze foarte rele, pentru ca asta afecteaza asteparile agentilor economici. Guvernul intotdeauna incearca sa fie mai atent, nici optimist, nici pesimist, insa cred ca va fi mai rau decat se prognozeaza la moment”, a precizat Garstea.

Potrivit analistilor economici, autoritatile si-ar putea revizui din nou prognozele in noiembrie, cand Fondul Monetar International va veni si el cu noi pronosticuri.