Presedintele Parlamentului Regatului Suediei, Per Westerberg, este optimist in legatura cu reusitele Moldovei la Summitul de la Vilnius, unde se asteapta parafarea Acordului de Asociere cu UE si a Acordului de Liber Schimb, ca parte componenta a primului. Declaratia a fost facuta dupa intrevederea pe care oficialul suedez a avut-o cu presedintele Parlamentului Moldovei, Igor Corman.

Per Westerberg a declarat ca aceste acorduri vor oferi Republicii Moldova posibilitati largi în mai multe domenii. Suedia va sprijini si în continuare eforturile Republicii Moldova de integrare europeana. Oficialii au discutat despre posibilitatea ca în anul urmator la Chisinau sa aiba loc o reuniune care sa cuprinda toate tarile Parteneriatului Estic.


Presedintele Parlamentului Republicii Moldova a declarat ca Suedia este lider, printre tarile UE, la capitolul asistenta acordata Republicii Moldova, mentionând implementarea a 16 proiecte în valoare de peste 32 de milioane de euro. Igor Corman a mai spus ca a acceptat invitatia de a întreprinde o vizita la Stockholm, pentru a discuta actiuni de consolidare a relatiilor bilaterale.


Per Westerberg se afla în Republica Moldova într-o vizita de o zi. În cadrul acesteia, oficialul a avut întrevederi si cu vicepresedintele Parlamentului, Presedintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Suedia, Liliana Palihovici, presedintii fractiunilor parlamentare, precum si cu deputatii moldoveni participanti la Programul de asistenta oferit Parlamentului Republicii Moldova de catre Parlamentul Suediei pentru consolidarea democratiei parlamentare. Potrivit agendei, presedintele Riksdag-ului Suediei va purta discutii separate cu presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leanca, ministrul afacerilor externe si integrarii europene, Natalia Gherman.