Uniunea Europeana saluta deciziile luate ieri de Parlament si spune ca este gata sa colaboreze cu membrii guvernului legitim si democratic de la Chsinau. Sunt declaratiile facute de oficialii europeni care mai spun ca politicienii din Republica Moldova trebuie sa dea dovada de clam si retinere pentru a rezolva criza politica din tara. De aceasta parere sunt majoritatea oficialilor straini care s-au aratat ingrijorati de situatia de la noi.
Printr-un comunicat de presa sefa diplomatiei UE Federica Mogherini si comisarul european pentru politica externa Johaness Hahn au declarat ca Uniunea Europeana este gata sa colaboreze cu guvernul investit ieri de presedintele Igor Dodon.
„Respectarea statului de drept si a democratiei ar trebui sa ramana pilonii relatiilor noastre. Aceasta este, in primul rand, ceea ce asteapta si merita cetatenii Republicii Moldova”, se arata in comunicat.
Iar presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a indeamnat toate fortele politice din Republica Moldova sa respecte democratia si statutul de drept.
„Aceasta situatie de criza poate fi rezolvata in beneficiul cetatenilor Republicii Moldova doar prin dialogul responsabil al tuturor fortelor politice, care trebuie sa manifeste calm si retinere in aceasta perioada si sa acorde astfel prioritate stabilitatii politice a tarii” a declarat Iohannis. Tot printr-un comunicat de presa a reactionat la situatia politica din tara noastra si guvernul roman.
„Cetatenii Republicii Moldova au nevoie de o solutie negociata politic care sa le asigure prosperitatea, continuarea reformelor si consolidarea parcursului pro-european” se arata in comunicatul Guvernului Romaniei.
Contactat telefonic, europarlamentarul Eugen Tomac, ne-a spus ca situatia de astazi de la Chisinau este una foarte grava.
Eugeniu TOMAC, EUROPLAMENTAR: „Avem de-a face cu un lider cu apucaturi dictatoriale care practic a confiscat stampila statului si nu vrea s-o predea prin mijloace democratice.”
Iar decizia Curtii Constitutionale de a-l demite din fuctie pe Igor Dodon si de a dizolva Parlamentul a fost luata din cauza presiunilor politice din partea democratilor, spune Tomac.
Eugeniu TOMAC, EUROPARLAMENTAR: „Nu este o noutate ca Curtea Constitutionala de la Chisinau a dat foarte multe decizii controversate, printre care si acestea.”
Reprezentantii Platformei Nationale a forumului Societatii Civile din Parteneriatul Estic spun ca au solicitat partenerilor internationali sa recunoasca legitimitatea Parlamentului proaspat format.
Ambasadorul UE la Chisinau a mers si astazi la Parlament, acolo unde urmau sa se intalneasca socialistii si cei din blocul ACUM, insa nu a facut comentarii.
Ieri, oficialul spunea ca Uniunea Europeana va continua sa coopereze cu Republica Moldova si ca va respecta in continuare acordul de asociere. Nici reprezentantii ambasadei Statelor Unite de la Chisinau nu au comentat situatia politica de astazi din tara noastra. Totodata, organizatia Amnesty International a indemnat fortele de ordine de la noi sa nu tolereze abuzurile si intimidarea jurnalistilor, fara a specifica despre ce mai exact este vorba.

