Fiul fostului presedinte comunist Vladimir Voronin are doar cuvinte de lauda pentru taica-sau si partidul in care a intrat si el de aproape doi ani. In schimb, pe actualii guvernanti ii eticheteaza drept " oligarhi", " criminali", " mafioti", iar in loc de probe opereaza cu sloganuri ce par a fi rupte din discursuri de la mitinguri, scrie Adevarul.md.

“In noile conditii, ma ocup de aceleasi afaceri pe care le aveam, daca sub acest regim poti spune ca faci business. Este, mai degraba, o supravietuire sociala, economica, organizatorica, morala sau civica. Eu, mai bine-zis noi, adica impreuna cu prietenii mei vechi, avem doua afaceri: o firma de constructii si una de transport. Sunt si presedintele consiliului unei banci comerciale. Potrivit standardelor locale, sunt businessuri medii. Nici nu se compara cu cele ale majoritatii deputatilor care reprezinta puterea oligarhica”, a specificat Voronin.

Potrivit Adevarul.md, fiul fostului presedinte sustine ca dupa ce adevaratii oligarhi au preluat puterea s-a constatat ca zvonurile precum ca fiul presedintelui ar fi oligarh s-au dovedit a fi exagerate. “Daca as fi detinut afaceri atat de mari, ma intreb de ce dupa atatia ani de batjocura si hartuieli din partea structurilor de forta ale acestei puteri nelegitime nu s-a gasit nimic ce-mi  poate fi luat fortat sau ce ar prezenta interes pentru adevaratii oligarhi?”, intreaba Oleg Voronin.

Totodata, Voronin a mentionat ca se mandreste cu faptul ca actuala guvernare il persecute. “Este o dovada a faptului ca atat eu, cat si PCRM suntem o parte inalienabila a poporului Moldovei. Guvernarea criminala stie asta – iata de ce persecuta si uraste atat poporul, cat si cea mai importanta speranta a acestuia – PCRM”, a afirmat fiul liderului PCRM.

Intrebat daca este adevarat ca a fost sau este cel mai bogat om din tara, Voronin a spus: “Nu sunt sarac, daca e sa ma compar cu cetateanul simplu. Sunt insa un boschetar, ca si oricare alt cetatean, in comparatie nu doar cu gauleiterii Moldovei, in persoana bine cunoscutilor contrabandisti si raideri, dar si cu cei din anturajul lor. Toata presa a scris despre faptul ca timp de o saptamana, vara trecuta, un bine cunoscut democrat a transferat peste hotare o suma ce depaseste un miliard de dolari”, a precizat Oleg Voronin.

Referitor la afacerile pe care le-a avut cu prim-vicepresedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc, fiul fostului presedinte a raspuns ca se vede cu cine are relatii Plahotniuc. “De Igor Dodon il leaga scheme de afaceri cu peste si carne, de unde vine si partidul socialist de buzunar. Mai are afaceri cu „partenerii“ de Alianta, care este, pur si simplu, o adunatura de „stimabili“ ca in mafia italiana. Este adevarat ca, spre rusinea mea, l-am cunoscut pe acest om. Tratez oamenii cu respect si incredere, atata timp cat nu stiu nimic despre activitatea lor. El a profitat de aceasta incredere. Unde sunt toate acele afaceri pe care le-as fi luat cu forta pana in 2009? Toate sunt la Plahotniuc. El este cel care a pus mana pe toate, intr-o maniera specifica lui, dupa care lansa zvonuri ca eu as fi fost cel care facea asta. Pe timpul comunistilor se ascundea, abuzand de increderea mea si a unor lideri ai PCRM. Acum nu abuzeaza de increderea nimanui: el actioneaza direct, de maniera atacurilor raider”, a mentionat Voronin.