Deputatii din opozitie au criticat reforma anuntata de ministerul Educatiei. Acestia spun ca proiectul nu a fost consultat cu reprezentantii universitatilor vizate si ca este prezentat intr-un mod netransparent. Parlamentarii au cerut audierea ministrului Anatolie Topala, dar propunerea a fost respinsa de PAS.

Vlad BATRANCEA, DEPUTAT BCS: „Tot acest proces de pretinsa reformare a institutiilor de invatamant superior este totalmente lipsit de transparenta, de consultari publice, de consultari cu mediul academic si cu cadrele didactice. Acest proces la sigur nu este explicat societatii, opiniei publice si aici chiar sunt necesare explicatii de rigoare.”

Opozitia a cerut astazi ca ministrul educatiei sa vina in Parlament ca sa raspunda la intrebarile deputatilor la acest subiect. Socialistii sustin ca reforma nu va aduce niciun beneficiu, dar va distruge domeniul educatiei.

Vlad BATRANCEA, DEPUTAT BCS: „Opriti-va, comunicati cu cadrele didactice, organizati audieri, faceti o reforma onesta, consultati-o cu societatea si demonstrati ca aveti o viziune asupra acestui sistem, dar reformele astea de sub masa sunt condamnabile.”

Vlad Batrancea a declarat ca daca reforma nu va fi oprita sau cel putin consultata suficient cu toate partile interesate, atunci opozitia va inainta o motiune simpla impotriva activitatii ministrului educatiei, Anatolie Topala. Cei de la PAS, insa, afirma ca schimbarea este necesara.

Liliana NICOLAIESCU-ONOFREI, SEFA COMISIEI EDUCATIE: „In spatiul public discutiile cu privire la necesitatea reformei sunt foarte vechi si eu cred ca noi am intarziat. Au fost destul de multe analize in cadrul carora au fost intervievati toti factorii de decizie din acea perioada, incepand cu 2015, 2017, 2018. Analize care ne spun ca daca nu intervenim acum, vom pierde, nu mai zic de calitate, dar vom pierde capacitatea institutiilor de invatamant superior sa pregateasca resurse umane de calitate.”

Sefa Comisiei educatie a Parlamentului afirma ca, potrivit studiilor, in ultimii 10 ani Republica Moldova a pierdut practic jumatate din numarul studentilor, consolidarea institutiilor de invatamant superior fiind indispensabila.