Echipe mixte ale Centrului Anticoruptie si Inspectoratului Fiscal verifica rapoartele financiare prezentate de partide. Controalele au inceput odata cu suspiciunile legate de donatorii care figureaza in listele prezentate de formatiuni la CEC. Scandalul a pornit de la PCRM, cu sase donatori care ar fi varsat in caznaua partidului cate 250 de mii de lei.


Ofiterii de la Centru si Fisc au inceput controalele dupa sesizarea de ieri a Comisiei Electorale Centrale. Solicitarea vine dupa ce au aparut suspiciuni in legatura cu donatorii care figureaza in listele prezentate de partide la CEC. In centrul scandalului se afla PCRM, cu sase donatori care ar fi varsat in caznaua partidului cate 250 de mii de lei. Pe aceasta lista figureaza de exemplu un tanar de 23 de ani care ar fi contribuit cu un sfert de milion sau un muncitor care a platit 180 de mii. Ultimul nu a fost de gasit pentru a confirma informatia insa mama acestuia s-a aratat surprinsa de acest lucru.

Si pensionarul Eugen Baciu din satul Risipeni, raionul Falesti, spune ca nu a dat bani, desi in raportul Partidului Democrat el ar fi donat 30 de mii lei. 

Presedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov are aceasi pozitie ca si comunistii - atata timp cat respectiva persoana a semnat, inseamna ca a donat banii. In urma controalelor nu doar partidele, dar si donatorii vor trebui sa raspunda la intrebari. Misiunea fiscului este sa verifice ce venituri au declarat donatorii ce figureaza in listele electorale. Ultima zi cand o persoana isi poate declara veniturile este 31 martie asa ca investigatiile ar putea dura. Pana acum doar 12 concurenti electorali si-au prezentat rapoartele financiare insa 3 dintre ei au spus ca nu au cheltuit niciun banut. De asemenea, alte partide nu si-au prezentat inca rapoartele, fiind inregistrate mai tarziu in cursa. Daca sunt depistate nereguli, CEC avertizeaza candidatii ori acestia pot fi scosi chiar din cursa.

Totodata, candidatii pot fi scosi din cursa numai in urma unei decizii a Curtii Supreme de Justitie.