Papa Francisc, care a spus ca isi doreste ca Biserica Catolica sa fie un model de austeritate si onestitate, ar putea restructura sau chiar inchide banca Vaticanului, obiectul unor intrigi obscure, in cadrul unui program de reducere a birocratiei, potrivit unor surse de la Vatican, citate de Reuters.
Francisc, care a mostenit o Biserica prinsa in scandaluri legate de pedofilie si documente secrete ajunse in presa, va trebui sa ia masuri in privinta bancii Vaticanului.
"Sigur, daca Papa vrea, poate inchide IOR", a spus un oficial senior din Vatican, cu experienta de ani de zile in afacerile cu banca respectiva.
Vaticanul este supus unor presiuni tot mai mari sa isi faca ordine in banca, care mult timp a facut obiectul unor intrigi obscure, Uniunea Europeana insistand pentru aplicarea regulilor comunitare in utilizarea euro.
Fondata in 1942 si cu sediul intr-un turn rotund din apropierea Palatului Apostolic, banca Vaticanului, numita Institutul de Lucrari ale Religiei, nu acorda in general imprumuturi, dar administreaza depozite si patrimonii pentru institutii religioase, clerici si diplomati acreditati la Vatican, singurii care au dreptul sa detina conturi la institutia financiara.
Un oficial care gestioneaza banii pentru Vatican, a declarat, sub anonimat, ca este nevoie de "restructurare serioasa" a bancii.
"Nu as exclude nimic, inclusiv inchiderea bancii la un moment dat. Francisc ia decizii surprinzatoare in fiecare zi", a declarat acesta.


