Parlamentul a denuntat alte trei acorduri incheiate pe platforma Comunitatii Statelor Independente. Deputatii au votat, in lectura a doua, trei proiecte de lege care presupun acest lucru.

Legislativul a examinat propunerea de denuntare a Acordului cu privire la principiile asigurarii Fortelor Armate ale statelor membre ale Comunitatii cu armament, tehnica, mijloace materiale, organizarii activitatii de productie a intreprinderilor de reparatii si lucrarilor de cercetari stiintifice si experimentale de constructie, semnat la Minsk la 14 februarie 1992. Potrivit Ministerului Apararii, denuntarea acordului reiese din lipsa de aplicabilitate si actualitate a acestuia, precum si din faptul ca Republica Moldova nu interactioneaza in domeniile politico-militare in cadrul Comunitatii Statelor Independente.

Un alt document denuntat este Acordul privind Grupurile observatorilor militari si Fortele Colective de mentinere a pacii in Comunitatea Statelor Independente, semnat la Kiev la 20 martie 1992, si a Protocolului privind procedura temporara de formare si angajare a Grupurilor observatorilor militari si a Fortelor Colective de mentinere a pacii in zonele de conflict intre state si in statele membre ale Comunitatii Statelor Independente, semnat de catre Republica Moldova la 4 august 1992. Ministerul Apararii, sustine ca mentinerea calitatii de membru al Republicii Moldova la acest acord este inoportuna, deoarece tara noastra nu interactioneaza in cadrul CSI in domeniile politico-militare si nu a implementat de facto prevederile acestui acord. De asemenea, statele membre ale acestui Acord sunt, concomitent, parti la Cartea ONU, care, din punct de vedere al dreptului international, are prioritate.

Deputatii au examinat si propunerea de denuntare a Acordului statelor membre ale Comunitatii Statelor Independente privind colaborarea in scopul asigurarii tehnico-materiale a organelor competente in domeniul combaterii terorismului si altor forme violente de manifestare a extremismului. Denuntarea documentului este motivata de lipsa colaborarii pe acest segment cu partile contractante, precum si de faptul ca Serviciul de Informatii si Securitate nu a beneficiat de prevederile acestui Acord, ceea ce face inoportuna mentinerea calitatii de stat membru al Republicii Moldova la Acordul vizat.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.