Parlamentul va examina in sedinta de astazi, 10 iulie, motiunile simple initiate de catre deputatii comunisti impotriva ministrilor apararii si educatiei. Pana a fi supuse votului motiunile, cei doi ministri, Vitalie Marinuta si Maia Sandu, urmeaza sa fie audiati in sedinta plenara.
Solicitat de IPN, consultantul principal al Comisiei juridice, numiri si imunitati a Parlamentului, Victor Mocanu, a precizat ca o motiune simpla este aprobata cu votul majoritatii si exprima pozitia Parlamentului într-o anumita problema. Demiterea celor doi ministri, solicitata de PCRM, este de competenta presedintelui tarii, la propunerea prim-ministrului.
Deputatul comunist Mark Tkaciuk a declarat pentru IPN ca, si în eventualitatea în care cele doua motiuni nu vor fi sustinute de majoritatea parlamentara, PCRM si-a propus sa atraga atentia asupra politicilor defectuoase promovate de cei doi ministri si asupra neregulilor în domeniile pe care le gestioneaza. Deputatul este de parere ca Maia Sandu si Vitalie Marinuta oricum vor fi demisi, daca nu astazi, în timpul apropiat.
Cele doua motiuni simple au fost initiate de 33 si, respectiv, 31 de deputati comunisti. Ministrul apararii, Vitalie Marinuta, este învinuit de vânzare ilegala de armament si de declaratii razboinice care au dus la tensionarea relatiilor cu Tiraspolul, iar ministrul educatiei, Maia Sandu, a fost învinuita de esecul politicilor educationale promovate si rezultatele modeste în sesiunea de BAC din acest an.


