Parlamentul pregătește modificări legislative cu care ar putea veni în sesiunea de primăvară care să împiedice persoanele condamnate să fugă în regiunea transnistreană înainte sau imediat după pronunțarea sentinței. Despre asta a vorbit președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii În profunzime. În contextul mai multor dosare de rezonanță în care în momentul pronunțării sentinței, inclusiv deputați și fostul președinte al Adunării Populare din autonomia găgăuză, au reușit să evite executarea pedepsei refugiindu-se în stânga Nistrului. Potrivit lui Grosu, cel mai probabil, lipsa unor reglementări clare a permis astfel de eschivări.
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „În ultima perioadă au fost mai multe condamnări în dosare de rezonanță și cei condamnați au reușit să fugă în stânga Nistrului sau și mai departe."
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: - Unu, doi, trei...
- Inclusiv deputații condamnați.
- Da, primii doi pe aceștia i-am numărat.
- Nu ar exista o reglementare foarte clară în cadrul legal care ar presupune că transmiterea deciziei de la instanța de judecată către poliție, mai ales când se pronunță sentința cu executare imediată, nu ar ajunge repede la poliție.
Pentru a preveni eschivarea de la răspundere penală, președintele Parlamentului anunță că legislativul va interveni cu modificări la cadrul legal.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „O să ne așezăm împreună cu voi, cu cei din MAI, SIS, procuratură și haideți să elaborăm o prevedere la codul de procedură penală, la codul penal, unde trebuie, și noi votăm în această sesiune pentru a nu mai exista posibilitate de refugiu în zona gri în stânga Nistrului de cei condamnați. Eu vreau ca să discutăm să închidem portița asta legală, legislativă, dacă există fisura asta, care nu le-ar oferi mandat celor responsabili"
Comentariul președintelui Parlamentului vine în contextul mai multor dosare de rezonanță în care persoane condamnate, inclusiv deputați și fostul președinte al Adunării Populare din autonomia găgăuză, au reușit să evite executarea pedepsei refugiindu-se în stânga Nistrului.
Fostul președinte al Adunării Populare, Dmitri Constantinov a fost condamnat la sfârșitul anului trecut la 12 ani de închisoare într-un dosar de abuz de putere și delapidare de peste 46 de milioane de lei. Deși instanța a dispus arestarea imediată, acesta nu a ajuns după gratii, deoarece nu a fost prezent la ședință și a fost dat în căutare. Constantinov este a 4-a persoană condamnată în 2025, care a dispărut înainte de pronuțarea sentinței, după ex-deputații Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Marina Tauber, toți fiind dați în căutare.
Viorel Cernăuțeanu a declarat anterior că ex-deputații Lozovan și Nesterovchi s-ar putea afla deja în Federația Rusă.
