Lista pretendentilor care se vor in fotoliul de primar de Chisinau se mareste. Partidul Liberal Democrat si-a anuntat azi candidatul. Este vorba de Oleg Burlacu, avocat de profesie.
Oleg Burlacu este un nume necunoscut in Moldova, insa afirma ca si-a facut o cariera in Romania.
Oleg BURLACU, AVOCAT: „In viata de zi cu zi sunt avocat, cu o experienta in Administratia Publica Locala dincolo de peste Prut. Primaria Chisinau, prin toate structurile sale, trebuie sa lucreze in interesele cetatenilor si acest lucru este realizabil.”
Oleg Burlacu este consilier local si viceprimar interimar in cadrul primariei Sectorulului 5 Bucuresti. De pe 19 septembrie PLDM, la fel ca alte partide, va putea depune dosarul la Comisia Electorala Centrala pentru a-si inregistra candidatul.
La alegerile locale din 2019, formatiunea l-a inaintat pe Alexandru Fetescu, pe atunci secretar general al partidului. Acesta insa a acumulat 0,55 la suta din voturi. Pana in prezent cel putin 16 formatiuni si-au anuntat candidatii pentru functia de primar al capitalei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

