Deputaul PAS, Radu Marian, a declarat ca fractiunea din care face parte a inregistrat un proiect de lege pentru plafonarea preturilor la produsele petroliere. Acesta a adaugat ca pana nu va fi ordine la ANRE si la Consiliul Concurentei, nu va fi o piata cu adevarat libera.
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: "Acest proiect de lege e necesar pentru ca actuala metodologie nu functioneaza, fiindca le permite petrolistilor sa-si umfle cheltuielile asa cum vor ei. Petrolistii isi pot include in cost tot felul de costuri, cum ar fi cheltuieli de protocol, sporuri, calatorii, training-uri etc. Si cu cat cheltuielile raportate sunt mai mari, cu atat pretul pe care-l aplica consumatorilor este mai mare. Din pacate, ANRE nu are capacitate si este prea slaba pentru a monitoriza modul in care aceste cheltuieli se raporteaza.
Drept urmare, propunem ca pretul la importul si comercializarea cu amanuntul a produselor petroliere sa fie stabilite conform urmatoarelor componente:
- Valoarea medie a cotatiilor medii internationale PLATTS, in functie de regiunea din care este efectuat importul;
- Cota accizelor aplicata in conformitate cu Codul fiscal al Republicii Moldova;
- Cota taxei pe valoarea adaugata, aplicata in conformitate cu Codul f iscal al Republicii Moldova;
-Marja comerciala specifica – care se va stabili anual de catre ANRE, iar ca masura speciala de echilibrare a atributiilor functionale, noi propunem ca aceasta sa fie stabilita in coordonare cu Guvernul.
Aceasta este o noutate a acestui proiect de lege - si anume faptul ca propunem implicarea Guvernului in stabilirea marjei, dar fara a diminua din independenta ANRE. Este o masura neobisnuita, dar necesara, in conditiile in care ANRE nu este in stare sa reziste singura la tentatiile si lobby-ul din partea industriei petroliere."
O alta propunere cu care a venit fractiunea PAS este ca Agentia sa stabileasca preturile plafon o data la doua saptamani, astfel ca preturile de pe piata noastra sa reflecte cat mai real tendintele de pe piata internationala.
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: "Asa cum spuneam si cu alte ocazii, companiile petroliere „uita” sa scada preturile atunci cand acestea sunt in scadere la nivel international.
Este clar ca orice fel de plafonare a preturilor nu este compatibila cu economia de piata – aproape toate tarile din UE au o piata libera. Insa Moldova este o tara specifica, unde institutiile sunt slabe, nu pot lupta cu monopolistii de pe piata petroliera si nu pot monitoriza activitatea acestora, ceea ce duce la haos pe piata si abuzuri. Pana nu vom avea ordine la ANRE si in Consiliul Concurentei, nu vom putea avea piata cu adevarat libera."


