Opoziția parlamentară acuză ministrul sănătății de management defectuos și vrea să înainteze vot de neîncredere Alei Nemerenco. Socialiștii au cerut azi audierea șefei de la sănătate în plen după decesele din ultimele săptămâni. Solicitarea a fost respinsă de PAS, iar PSRM anunță că va înainta o moțiune simplă la următoarea ședință. Nemerenco nu a reacționat deocamdată.

Vladimir ODNOSTALCO, DEPUTAT PSRM: „În ultimele zile au avut loc mai multe decese în instituțiile medicale, astea sunt doar lucruri care au ieșit în presă, dar se vorbește ca ar mai fi. Asta vorbește despre probleme de management în sistem, vorbește despre probleme în politicile pe care le promovează Ministerul Sănătății. De aceea, fracțiunea noastră propune, în regim de lucru, calm, să discutăm aceste probleme cu un raport al ministrului sănătății, Ala Nemerenco, aici, în plenul Parlamentului.”

Și alți deputați au cerut ca ministrul sănătății să vină la raport în parlament, dar majoritatea PAS a respins solicitările. 

Adrian BELÎI, ȘEFUL COMISIEI SĂNĂTATE PUBLICĂ A PARLAMENTULUI: „În mod absolut sigur instituțiile statului își vor face treaba să clarifice faptele și mecanismele lor adevărate. Dacă cauzele sunt determinate de un anumit vid legislativ, noi neapărat vom verifica acest lucru și-l vom corecta.”

Supărați, deputații socialiști au anunțat că vor înainta un vot de neîncredere Alei Nemerenco.

Vlad BĂTRÎNCEA, DEPUTAT PSRM: „Adecvat am propus ca doamna Nemerenco să fie audiată, să putem discuta în plenul parlamentului acele situații tragice care sunt, probleme cronice sistemice care sunt în comunicarea cu cei din teritoriu, cu politizarea sistemului medical. //0:50 // Știm că ea controlează manual tot sistemul de sănătate din țară.”

Deputații au făcut referire la tragediile care s-au produs în ultimele săptămâni. Mai exact, este vorba despre decesul femeii de 35 de ani care a murit în timpul unei intervenții la un salon de înfrumusețare unde se efectuau ilegal proceduri medicale, moartea unei mame și a bebelușului său la un spital din Edineț și decesul unei gravide la Drochia. Ala Nemerenco nu a reacționat deocamdată la acuzațiile opoziției.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.