Deputatul PAS, Dan Perciun, a venit cu mai multe propuneri pentru stimularea angajarii persoanelor cu dizabilitati. Acesta considera ca statul acorda prea putina atentie acestor persoane si majoritatea din ei nu se pot angaja in campul muncii.
Dan PERCIUN, DEPUTAT PAS: "In Republica Moldova sunt mai mult de 150 mii de persoane cu dizabilitati, majoritatea locuiesc in mediul rural si nu au un loc de munca. Statul Republica Moldova face prea putin pentru a stimula angajarea persoanelor cu dizabilitati. Statul cheltuie mult pentru tot felul de plati sociale in loc sa investeasca in ceea ca sa-i ajute sa se angajeze.
In 2020 prin intermediul Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca au fost plasate in campul muncii doar 215 persoane cu dizabilitati, cu doar 18 persoane mai mult decat in 2019. Numarul persoanelor cu dizabilitati plasate in campul muncii anual este in continua scadere din 2015. Resursele alocate de catre stat pentru stimularea angajarii acestor persoane nu se valorifica. Din cele 4.6 milioane de lei alocate pentru subventionarea angajarii doar 5% au fost executate in 2019, iar in 2020 din cele 25 de milioane planificate s-au cheltuit doar 2.5 milioane, 10%."
PAS propune cateva masuri suplimentare pentru a stimula angajarea persoanelor cu dizabilitati.
Dan PERCIUN, DEPUTAT PAS: "Modificarea Legii 105 cu privire la promovarea ocuparii fortei de munca si asigurarea de somaj prin:
1. Acordarea dreptului angajatorului de a utiliza subventia destinata amenajarii locului de munca nu doar pentru echipamente, ci si pentru angajarea unei persoane de suport si adaptarea spatiului de lucru.
2. Majorarea subventiei prevazute pentru subventionarea salariului unei persoane cu dizabilitate de la 30% din salariul mediu la 50% din salariul mediu pe economie. Angajatorii vor primi 4358 de lei, timp de 6 luni, in cazul angajarii unei persoane cu dizabilitati, cu 1744 de lei mai mult decat astazi.
3. Crearea unui nou tip de subventie destinata compensarii cheltuielilor de transport pentru persoanele cu dizabilitati. Costurile mari pentru transport sunt un impediment major pentru angajarea persoanelor cu dizabilitati din mediul rural.
4. Acordarea dreptului inclusiv pentru angajatorii din sectorul public de a beneficia de subventia pentru adaptarea locului de munca. Prevederile actuale acorda acest drept doar angajatorilor privati.
5. Modificarea Codului Muncii prin excluderea interdictiei de a angaja persoanele cu dizabilitati pentru o perioada de proba. Prevederile actuale spun ca persoanele cu dizabilitati nu pot fi angajate pentru o perioada de proba de 3 luni. Intentia este nobila, dar astazi joaca rolul unui impediment, pentru ca angajatorii, avand anumite prejudecati, nici macar nu vor sa ofere sansa unei persoane cu dizabilitati sa incerce sa-si arate capacitatile. Astfel, persoanele cu dizabilitati nu sunt angajate din start. Excluderea acestei prevederi ar elimina aceasta bariera.
Modificarile propuse nu necesita cheltuieli suplimentare si vor fi putea fi implementate din contul utilizarii depline a resurselor financiare deja planificate pentru anul 2021 care risca iarasi sa nu fie executate ca si in anii precedenti. Trebuie sa le creem conditii sa lucreze in rand cu ceilalti."

