Liderul PDM, Pavel Filip, spune ca pentru Republica Moldova pierderea celor 60 milioane de euro oferiti gratis de Romania este doar inceputul. Acesta spune ca exista posibilitatea ca tara noastra sa piarda si ajutorul financiar din partea FMI si UE.

"Republica Moldova pierde astazi 60 mln euro grant din partea Romaniei. In perioada de criza catastrofala, sa ratezi pur si simplu bani oferiti gratis: mai mare prostie nu s-a mai vazut. Cui decontam acesti bani: Maiei Sandu sau lui Igor Dodon? Cine totusi isi asuma pierderea: cei care au un Guvern si il controleaza sau cei care conduc Presedintia si refuza sa instaleze un alt guvern? Cine se face responsabil de acest esec? Il adaugam la cei 42 de morti azi? La cei 400 oameni care au murit saptamana asta? La cei 5000 morti pana acum? Acordul cu Romania e doar prima randunica. Urmeaza, la fel, sa pierdem cele 500 mln dolari de la FMI, cele 100 mln euro de la UE? Si, cel mai grav, urmeaza sa mai pierdem oameni din cauza lipsei de responsabilitate.

Intelegem ca mai bine nu va fi si ca oamenii nu trebuie sa aiba mari asteptari. E clar: suntem pe cont propriu. Urmeaza sa conectam instinctul de supravietuire. Sa avem grija. Virusul nu alege. Mor si cei care vor anticipate, si cei care vor guvern", a scris Pavel Filip ieri pe pagina sa de facebook.

Guvernul de la Bucuresti a anuntat ieri seara despre incetarea valabilitatii Acordului privind programul de asistenta tehnica si financiara in baza unui ajutor financiar nerambursabil in valoare de 100 milioane de euro, la zece ani de la intrarea sa in vigoare. In acest context, presedintele Maia Sandu spune ca Acordul a incetat din cauza ca Guvernul de la Chisinau a refuzat sa semneze cel de-al Saselea Protocol Aditional, necesar pentru extinderea Acordului.

Citeste si :  Reactia Maiei Sandu, dupa ce Republica Moldova a pierdut ajutorul financiar din partea Romaniei: "Mai intai Guvernul Chicu a refuzat sa semneze Protocolul 6..."