PDM se va expune saptamana viitoare asupra promulgarii de catre presedintele tarii, Nicolae Timofti, a controversatului pachet de legi, votat la 3 mai de catre PLDM si PCRM. Deputatul democrat Igor Corman a declarat pentru IPN ca pozitia va fi facuta publica dupa o sedinta a partidului.


„Noi in scurt timp vom avea o pozitie si o vom face publica. La aceasta etapa suntem la faza de consultari si examinarea situatiei”, a spus Igor Corman. Anterior liderul PDM, Marian Lupu, a solicitat presedintelui Nicolae Timofti sa nu promulge legile in cauza. In caz contrar, spunea Lupu, PDM-ului ii va fi greu sa se aseze la masa de consultari.


Nicolae Timofti a promulgat 4 din cele 5 proiecte controversate. Odata cu aceasta, Centrul National Anticoruptie trece in subordinea Guvernului, sistemul electoral mixt este abrogat, iar pragul de accedere in Parlament este majorat.

De asemenea, sunt extinse atributiile Guvernului în exercitiu (demisionar) si largite competentele prim-ministrului interimar. Inclusiv acesta va putea propune numirea si demiterea ministrilor.  Seful statului a remis spre reexaminare Parlamentului doar proiectul care retrage inamovibilitatea judecatorilor constitutionali.