PLDM vrea ca ministrul Educatiei sa fie audiata in iulie cand se vor cunoaste rezultatele sesiunii de bacalaureat. Anuntul a fost facut de liderul fractiunii PLDM, Valeriu Strelet.

“Maia Sandu a confirmat ieri si era gata si astazi sa vina in Parlament. Doar ca in discutiile pe care le-am avut in fractiune am constat ca nu vom putea examina pana nu se incheie sesiunea de bacalaureat. Noi trebuie sa vedem care este rezultatul contestarii, care vor fi rezultatele sesiunii de bac repetate. Ingrijorarile comunistilor sunt vorbe goale”, a afirmat Strelet.

Azi, Maia Sandu urma sa vina in Parlament pentru a oferi explicatii legate de bacalaureat.  Liderul fractiunii PLDM, Valeriu Strelet, a propus insa astazi ca audierile sa fie transferate pentru o alta sedinta, dupa ce sesiunea de BAC va fi incheiata si vor fi facute publice rezultatele finale ale acesteia.

Comunistii s-au aratat nemultumiti si au acuzat Ministerul Educatiei de coruptie.