Blocul lui Șor va folosi „orice metodă” pentru a câștiga alegerile prezidențiale, iar Igor Dodon le spune rușilor că guvernul pregătește țara pentru un „scenariu ucrainean”, asta scrie Institutul pentru Studiul Războiului.
Blocul electoral „Victoria” a avut cel de-al doilea congres la Moscova pe 9 iunie, în urma unei serii de întâlniri între politicienii opoziției moldovenești pro-Kremlin și oficiali ruși în perioada 6-9 iunie.
În cadrul acestui congres, fugarul Ilan Șor a spus că se arată încrezător că blocul electoral „Victoria” va învinge la alegerile prezidențiale din octombrie 2024 din Moldova și va folosi „orice metodă” pentru a îndeplini acest obiectiv.
Șor a mai spus că Moldova trebuie să adere la Uniunea Economică Eurasiatică dominată de Kremlin și că cei din blocul „Victoria” lucrează în acest sens.
În cadrul acelui congres președintele grupului parlamentar „Victoria”, Vasile Bolea, a spus că Moldova devine a doua țară care se îndepărtează de Rusia - referindu-se la Ucraina drept prima - și că opoziția pro-rusă a Moldovei va opune rezistență.
De asemenea, bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul s-a întâlnit ieri cu oficiali ai Kremlinului și guvernatori ruși în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF), dar și cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, subliniind dorința Găgăuziei de cooperare cu Rusia.
Ea a mai adăugat că Moldova va fi atrasă în conflictul din Ucraina dacă moldovenii vor vota pentru aderarea Uniunii Europene.
Și fostul președinte Igor Dodon, cercetat în mai multe dosare penale, a acordat ieri interviuri agențiilor de presă ruse TASS și RIA Novosti.
Dodon a susținut că guvernul militarizează Moldova și o pregătește pentru „scenariul ucrainean” prin creșterea cheltuielilor de apărare ale Republicii Moldova și cooperarea cu NATO. Acesta a mai adăugat că alegerile prezidențiale din octombrie 2024 vor fi neconstituționale.
Kremlinul va încerca probabil să-și exploateze legăturile cu Dodon, ca parte a eforturilor sale mai ample de a destabiliza democrația moldovenească și de a influența guvernul din Republica Moldova, se mai arată în analiză.
Dodon a afrimat că partidele de opoziție din Republica Moldova trebuie să lucreze cot la cot pentru a o învinge pe Sandu la alegerile prezidențiale și a menționat că, dacă partidele de opoziție din Republica Moldova nu vor ajunge la un acord de a numi un candidat, va exista competiție între ele.
De asemenea, el a menționat că candidatul opoziției ar trebui să fie o persoană cunoscută, apolitică și nu liderul unui partid politic, dar a adăugat că poate candida chiar el la funcția de președinte dacă opoziția nu va identifica unul.
La 6 iunie curent, socialiștii și apropiații lui Șor au zburat în Rusia, unde au spus că participă la un forum economic. Unii analiști spun că aceștia ar fi mers în Rusia ca să arate loialitatea față de Moscova și ca să primească indicații înaintea alegerilor din toamnă.
În ultima jumătate de an, Igor Dodon, Marina Tauber și Evghenia Guțul au efectuat nenumărate vizite la Moscova, iar Șor se pare că s-a stabilit acolo, autoritățile ruse ignorând cererea Chișinăului de a-l extrăda. Premierul Dorin Recean spunea anterior că politicienii moldoveni care se perindează la Moscova ar putea fi trasi la răspundere pentru acțiuni împotriva statului, lucru care nu s-a întâmplat până acum.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


