Alexandru Munteanu, prim-ministrul Republicii Moldova, a renunțat la acțiunile companiei cipriote Tissico Limited. S-a întâmplat a doua zi după ce RISE a publicat ancheta „Sub acoperișul dictaturii nord-coreene”, în care se menționează inclusiv despre asocierea lui Munteanu în firma din Cipru, și cu o săptămână înainte să fie numit oficial în funcție.
Prin acțiunile pe care le avea la Tissico, Munteanu controla aproape un sfert din societatea pe acțiuni PJSC „VGP” din Ucraina, un producător internațional de hârtie, cunoscut sub brandul Ruta. Valoarea participației sale e estimată la un milion de euro.
Deși era obligat să declare acțiunile deținute în Tissico Limited, Munteanu nu le-a inclus în declarația de avere pentru anul 2024. În schimb, a indicat acțiunile pe care le deține în VGP prin intermediul companiei cipriote. Acestea apar și în declarația pentru 2025, fără vreo mențiune privind transferul participației.
Cum a ajuns Munteanu la Tissico
Tissico Limited deține integral acțiunile companiei PJSC VGP din Ucraina, producător de hârtie cu exporturi în peste 20 de țări. Compania a fost fondată în 2011 de o firmă înregistrată în Insulele Virgine Britanice (BVI), unul dintre cele mai opace paradise fiscale din lume. Ulterior, în structură a intrat și Europe Virgin Fund L.P., un fond de investiții asociat la acel moment cu Alexandru Munteanu și partenerii săi, dintr-un alt paradis fiscal renumit – Insula Man.
Mai târziu, firma din BVI și-a transferat participația din Tissico către Merikio Trading & Investments Limited, înregistrată în Cipru, companie controlată de omul de afaceri ucrainean Ilya Miretsky.
Între timp, și Europe Virgin Fund a ieșit din acționariat, cedând acțiunile către o altă entitate din Insulele Man – 4i Cap Partners Limited. Ulterior, aceste acțiuni au fost transferate către Alexandru Munteanu, pe persoană fizică, și două companii cipriote, deținute fiecare de câte un cetățean ceh (Deleburg Investments Limited, deținută de Michal Freiberger, și Ledemor Industries Limited (redenumită ulterior în 4i Capital Investments Ltd), controlată de Kamil Goga). Tranzacțiile au avut loc în aprilie 2024.

Cui a cedat Munteanu acțiunile
23 octombrie 2025. Cu opt zile înainte ca Maia Sandu să investească Guvernul Munteanu, Alexandru Munteanu cedează pachetul său de 282 de acțiuni din Tissico către o altă firmă din Cipru – Grominston Ltd. Și aceasta este controlată de un cetățean ceh, al cărui nume însă nu este indicat în documentele companiei consultate de RISE Moldova.

CITEȘTE MAI DEPARTE PE rise.md


