Republica Moldova si Ucraina isi vor putea incepe curand negocierile de aderare la UE, in ciuda opozitiei de pana acum a Ungariei! Cum se vor derula insa negocierile?
Pentru a intelege cum functioneaza birocratia UE, un exemplu va fi suficient: in 2006, Romania isi incheiase negocierile cu UE si avea nevoie de o simpla fraza, intr-un text oficial, care sa spuna ca Romania are o “economie de piata functionala”.
Romania nu avea in acel moment o “economie de piata”, cu atat mai mult o “economie de piata functionala”. Ambasadorul la UE de atunci al Romaniei, Lazar Comanescu, a reusit insa sa faca sa fire acceptata in textul final expresia: — “Romania poate sa fie considerata ca ar avea o economie de piata functionala”.
Expresia “poate sa fie considerata ca” a satisfacut pe toata lumea. Cei care considerau (pe buna dreptate) ca Romania nu are o economie de piata au aratat ca ea doar ”poate fi considerata ca”… Ceilalti au pretins ca de fapt are, pentru ca textul asa spunea.
Cam acesta este nivelul lexical la care se situeaza uneori pozitionarea strategica in negocierile cu UE.
Republica Moldova, ca si Ucraina, au de acum inainte in fata un intreg camp al creativitatii lexicale.
Targuielile continua
Deocamdata, summitul UE de la Bruxelles continua: cei 27 trebuie sa-si rezolve mai intai problemele privind bugetul intern. Exista un acord larg intre capitalele nationale cu privire la reducerile bugetare propuse de presedintele Consiliului Charles Michel, care ar face sa scada contributiile suplimentare din partea statelor membre de la 66 de miliarde de euro la 22,5 miliarde de euro pana in 2027.
Expertii nationali se tot tocmesc in acest timp in culise asupra cifrelor exacte si vor prezenta liderilor o noua propunere in timpul noptii.
Multi sunt insa pesimisti cu privire la sansele de a ajunge la o intelegere bugetara. Cea mai spinoasa problema este amenintarea lui Orban de a se opune celor 17 miliarde de euro in subventii si imprumuturilor de 33 de miliarde de euro catre Kiev, pe care UE le-a promis Ucrainei, la care se adauga 20 de miliarde suplimentare in ajutor militar.
Procesul aderarii: multi ani de negocieri, fara un termen precis
Celelalte tari care au statutul de „candidate”, in afara de Ucraina, Moldova si Bosnia, sunt actualmente Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia si Turcia si proaspat adaugata — Georgia.
Deocamdata, insa, UE traverseaza de mai multa vreme ceea ce se numeste „oboseala extinderii“. Populatia UE, capitalele, partidele politice nu mai doresc o continuare a primirii de noi membri, in special tari sarace est-europene foste comuniste.
Procesul aderarii este extrem de birocratic. Formalismul european poate fi extenuant intr-atat procedurile sunt respectate cu strictete si asa cum au fost formulate odinioara.
Apoi, nu exista o durata precisa a negocierilor. Ele pot dura ani, iar teoretic chiar decenii. Ele pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia din tarile membre. Cazul Turciei, de pilda, este unul extrem. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE acum exact 60 de ani: in 1963. Turcia a capatat apoi statutul de tara candidata in 1999 si si-a inceput negocierile in 2005.
Croatia, in schimb, care si-a inceput negocierile exact in acelasi timp cu Turcia, in 2005, le-a incheiat in 2011 si este deja membra in UE incepand din 2013.
7-8 ani de negocieri a fost pana acum media, odata primit statutul de candidat, pe care, daca Moldova l-ar primi in curand, ar insemna sa intre in UE, in cel mai bun caz, undeva spre 2030.
Desigur, se poate imagina ca cei douazeci si sapte ar putea crea o „procedura speciala”, asa cum o cere Zelenski. Dar chiar si asa, UE este atat de complicata incat procesul tot ar fi foarte lung: negocieri intre statele membre, acord unanim, ratificare a reformei tratatului de catre Parlamentul European si de catre cele douazeci si sapte de parlamente nationale (sau prin referendum).
Experienta arata ca e nevoie de cel putin trei-patru ani pentru a modifica cel mai mic rand de text din tratate…
Aderarea Ucrainei, Georgiei si Moldovei la UE va fi un proces de durata
Pe scurt, fara a incalca legislatia europeana este absolut imposibil ca Ucraina si Moldova sa devina membri cu drepturi depline foarte rapid.
Cheful pentru o asemenea aderare pripita e cu atat mai limitat, cu cat, incepand de la Tratatul de la Lisabona din 2007, articolul 42, paragraful 7 contine o „clauza de asistenta reciproca” in cazul unei agresiuni militare impotriva unuia dintre membri, dupa modelul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord (NATO).
Cu alte cuvinte, o aderare imediata a Kievului i-ar pune de facto pe cei douazeci si sapte intr-o stare de razboi impotriva Rusiei… Ceea ce cam da de gandit.
Negocierile de aderare se duc pe capitole
Negocierile, odata incepute, se duc pe capitole, pe sectoare ale economiei, circa 30 cu totul. Negocierile cele mai complicate sunt in general cele din agricultura, siderurgie si textile.
Nu toate capitolele sunt obligatorii. Moldova, de pilda, nu are pescuit marin.
Se pot ivi insa si piedici neasteptate din partea altor tari. Pana in 2013, de pilda, negocierile cu Croatia fusesera blocate vreme indelungata de micuta Slovenie, membru in UE din 2004, care avea o serie de dispute cu Croatia, mostenite din perioada iugoslava.
Slovenia are un drept de veto, ca toti ceilalti membri, in chestiunea extinderii, si a cautat sa obtina de la Croatia cat mai multe concesii, in special un coridor largit in apele teritoriale din zona peninsulei Istria si in chestiunea unor fonduri blocate intr-o fosta banca iugoslava inca de la declansarea razboaielor din Balcani.
In sfarsit, exista actualmente un consens tacit printre membrii UE ca odata cu primirea Croatiei in 2013, acum aproape un deceniu deja, extinderea concreta a UE se va opri, cel putin pe termen mediu.