Dupa ce a pierdut pe toate fronturile, adica si Presedintia si Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la Chisinau, domnul Igor Dodon se teme ca va fi abandonat de regimul Putin si schimbat cu alti agenti de influenta, mai cool, mai credibili, mai convingatori in abordarea electoratului din republica in urmatorii ani. Vremea lui a cam trecut. A dat fuga sa se vada cu batranul comunist de la Minsk, care conduce autoritar Belarusul de 27 de ani, sa il intrebe daca poate fi folositor cu ceva pe acolo, daca stie sa se pregateasca „ceva tare” pe linia Uniunii Rusia-Belarus, sa i se dea si lui un sfat, sa il ajute sa ramana si el cumva in gratia Kremlinului, dupa ce l-a desfiintat doamna Maia Sandu acasa, scrie contributors.ro.
Debarasarea de "loserii” locali obedienti este o practica veche si cinica a regimurilor imperiale, pentru care, de fapt, pionii din teritorii nu conteaza ca persoane si destin politic, ci doar ca idee. Anticipam ca batalia pentru postul vacant de agent principal pro-rus de la Chisinau va fi dura, ca vor intra in competitie nume surprinzatoare iar unii se vor umili de o maniera ingrozitoare pentru a primi „bastonul de maresal al Rusiei pentru Republica Moldova”.
Si aici, in Romania, incearca unii sa sarute inelul ofiterului KGB iar spectacolul este grotesc. Deunazi un fost ministru de Externe, un infractor si un individ jalnic, s-a gandit sa se umple de penibil pana la capat si a trimis o scrisoare in care cere iertare Tarului pentru “nechibzuinta conducerii Romaniei, aservita intereselor occidentale”, rugandu-l „sa nu ne puna tara pe lista tarilor neprietene” si, in subtext, daca tot se cauta un lider de influenta, sa anunte ca isi ofera serviciile de infractor onest, somer de lux si dusman sincer al Occidentului, radicalizat de umilinta suferita in Parlamentul European.
La noi, guduratul pe langa Moscova produce (inca) indignarea sau rasul partii integre a societatii romanesti, in marea ei majoritate, si asta de vreo 150 de ani incoace. Nu poti cocheta cu un regim dictatorial si criminal, care isi otraveste sau trimite opozantii politici in inchisoare, care invadeaza tarile vecine, care lucreaza pentru destabilizarea democratiilor liberale occidentale. La Chisinau insa, lucrurile sunt mult mai echilibrate iar mica republica post-sovietica se zbate din 1991 incoace sa evadeze din „paradigma fifty-fifty” in care este impartita societatea moldoveneasca de 30 de ani si in care singura miza pare sa fie atingerea unui chinuit 51%, intr-o directie sau in cea opusa.
Doamna Maia Sandu l-a invins asadar definitiv pe domnul Igor Dodon, impingandu-l la periferia politicii din republica sau poate chiar (vom vedea curand) in afara vietii politice locale. Fostul presedinte socialist nu va mai reveni niciodata in prim planul politicii de peste Prut. O alta figura ii va lua locul curand, asa cum domnul Dodon i-a suflat rolul domnului Voronin dupa 2009. Asteptam deci nominalizarea Kremlinului.
PAS, partidul presedintei pro-occidentale a Republicii Moldova, va castiga alegerile parlamentare din 11 iulie. Aceasta este vestea buna. Vestea proasta este ca problema majoritatii parlamentare tot nu va fi rezolvata sau in cel mai bun caz va fi „carpita” iarasi printr-o solutie improvizata, care ar putea readuce compromisul fetid in politica locala, pentru a nu mai aminti de coalitia doamnei Maia Sandu cu socialistii domnului Dodon de acum doi ani, in ideea de a scapa de oligarh. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna ca PAS sa aiba nevoie la vara de mandatele obtinute de Partidul Nostru sau, mai rau, de Partidul Sor pentru a completa majoritatea. Poftim, este imposibil? Dar coalitia cu socialistii domnului Dodon nu era imposibila, in 2019?
Teoretic, sunt 53 de partide inscrise oficial in Republica Moldova, care ar putea depune liste de candidati (nu o vor face toate, de buna seama), dar sondajele ne arata ca nu este realist sa ne asteptam la un parlament cu mai mult de cinci partide. Nu putem inca evalua daca AUR-ul moldovenesc, recent infiintat, va avea sau nu relevanta electorala pe 11 iulie. La cat de volatile si dinamice sunt insa contextele politice in prezent, nu putem exclude nicio varianta.
Desigur, marea miza pentru 11 iulie ar fi obtinerea unei majoritati absolute a PAS sau eventual intrarea in Parlament a unui alt partid de orientare liberala pro-occidentala. Ma gandesc in primul rand la domnul Andrei Nastase si Platforma DA. La o privire mai atenta, obiectivul este insa greu de realizat. Nu imposibil, dar greu. Bazinul de alegatori al celor doi fosti aliati este cam acelasi si ce pui intr-o parte iei din alta…
O mobilizare exceptionala a electoratului pro-european si, da, iarasi a diasporei din Vest cu pasapoarte moldovenesti, ar putea duce PAS spre 40-42%, un scor pe care oricum unii il considera nerealist. Daca totusi s-ar putea obtine cu cateva procente peste 40%, atunci distribuirea mandatelor ar putea produce, la limita, „minunea” unei majoritati parlamentare a PAS. Sanse putine, dar merita luat in calcul si un asemenea scenariu ultra-optimist.
Intrarea in Parlament a Platformei DA, condusa de fostul vicepremier al cabinetului Maia Sandu din 2019, ar fi o alta varianta fericita, care ar evita necesitatea unui compromis nefast. Cu conditia ca cele doua partide inrudite sa colaboreze armonios si eficient, o sarcina grea prin partile noastre, dupa cum vedem si la noi. Am toata admiratia pentru partidele mai mici de extractie liberala si pro-UE (unele explicit pro-unioniste), carora le dorim succes, dar deocamdata sondajele nu ne permit sa luam in considerare un legislativ cu mai mult de cinci partide.
Orice alta varianta de majoritate, chiar cu PAS in pozitia de principal partid al guvernarii, ar insemna plantarea semintelor instabilitatii politice, ale viitoarei crize si caderi de guvern.
Dincolo de calculele formarii majoritatii parlamentare in viitorul parlament de la Chisinau, mult mai importanta este tema culturii politice din Republica Moldova si iesirea din paradigma fifty-fifty, a societatii divizate aproximativ egal in cele doua optiuni strategice opuse, una privind spre Vest, cealalta spre Rusia. Nu stiu daca acest blocaj cronic se poate rezolva in urmatoarea legislatura, probabil ca nu. Dar momentul politic actual pare cel mai bun din ultimii 10 ani pentru partida pro-occidentala.
Cercetari sociologice recente arata ca perceptia asupra Romaniei este in curs de imbunatatire si de crestere a atractivitatii. M-as bucura sa vedem Bucurestiul la inaltimea acestui moment politic, dovedind viziune, competenta, responsabilitate, tact si eficienta politico-diplomatica. De la presedinte la premier si de la ministrul de Externe la ambasadorul nostru de la Chisinau, premise favorabile exista, ramane doar ca „alinierea astrilor” si mesajele concrete de sprijin ale Romaniei si Uniunii Europene sa contribuie la formarea masei critice in directia corecta.
Pentru a pastra discutia in termeni realisti, va trebui sa acceptam ca, pe termen lung, rezolvarea blocarii republicii de peste Prut in zona tampon depinde in mare parte si de Rusia. Daca Rusia ar renunta la a mai tine captiva Republica Moldova in zona gri a Europei de Est (chestiune care tine si de implicarea ferma a UE si a SUA si poate de negocieri intre marile puteri), foarte probabil societatea si politica din republica s-ar detensiona treptat iar inclusiv vorbitorii de limba rusa din Basarabia (cea adevarata, dintre Prut si Nistru) ar fi incantati sa vada ca devin parte a Uniunii Europene, printr-un mecanism sau altul, ceea ce le-ar oferi sansa unei vieti incomparabil mai bune.
Transnistria este insa o alta tema de discutie, mult mai dificila. Probabil ca solutionarea acceptabila de catre toate partile nu este posibila nici macar pe termen mediu iar mica fasie separatista va reprezenta buturuga de care se va impiedica multa vreme carul Republicii Moldova, pana cand o viitoare generatie de politicieni non-conformisti va avea curajul unei abordari „out of the box” si va curma aceasta lunga incurcatura istorica.
Ceea ce vreau sa spun in acest articol, in esenta, este ca avem semnale tot mai clare si mai puternice ca, in absenta actiunii sistemice anti-occidentale a Moscovei in Republica Moldova (prin agentii de influenta despre care am vorbit), cetatenii acestei republici nu ar avea, de fapt, nicio dilema sau retinere in a-si asuma destinul politic european. Pentru Rusia, Republica Moldova nu este nici pe departe la fel de importanta ca Ucraina, dar „linia rosie” de care vorbea recent Presedintele Putin se referea, bineinteles, la inchisoarea spatiului ex-sovietic, din care pana acum doar Statele Baltice, care s-au miscat foarte repede, au reusit sa evadeze.
Opozitia la perspectiva europeana este alimentata strict de interesele strategice ale Rusiei si de campania de manipulare si ostilitate anti-occidentala intretinuta de Moscova. Nu este o opozitie „naturala” (culturala), imuabila, a unui segment al cetatenilor Republicii Moldova, indiferent de etnia lor. Este o lectie importanta si pentru Uniunea Europeana si liderii de la Bucuresti. In viitor va trebui lucrat mai putin cu nivelul politic si mai mult direct, cu cetatenii. E vremea diplomatiei publice si a diplomatiei economice, a comunicarii intense si substantiale pe toate canalele disponibile, a conectarii la interesele si asteptarile generatiei tinere, a investitiei masive si de calitate in educatie.