Mihai Ghimpu a trimis o scrisoare Secretarului General NATO in care solicita sprijin in legatura cu retragerea trupelor ruse din stanga Nistrului.
Presedintele interimar spune ca a decis sa ceara ajutorul NATO in contextul discutiilor despre revitalizarea “tratatului privind fortele conventionale din Europa” si pregatirile pentru summitul de la Astana. Summitul OSCE de la Astana va avea loc la inceputul lunii decembrie. La reuniune sunt asteptati sefi de state, guverne si ministri de externe din 56 de tari.
Anterior, ambasadorul Rusiei, Valerii Kuzmin, a declarat ca Rusia nu-si poate retrage armata din Transnistria, asa cum prevede acordul semnat la summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999, deoarece timpurile s-au schimbat. Fortele militare ruse se afla in stanga Nistrului mai bine de 20 de ani.


