Nicolae Timofti a fost operat, dimineata, fiindu-i extrasa vezica biliara. Interventia chirurgicala a fost efectuata de un grup de medici, condusi de Vladimir Hotineanu, care este deputat PLDM. Intr-un comunicat difuzat de Presedintie se spune ca seful statului se simte bine si ramane in spital pentru cateva zile.
Medicul Vladimir Hotineanu a declarat pentru PRO TV ca operatia a decurs bine, iar starea presedintelui este stabila. Directorul spitalului spune ca Nicolae Timofti a fost operat cu laser iar interventia a durat 40 de minute.
Medicii spun ca, dupa interventia suferita, seful statului va avea nevoie de un regim alimentar strict.
Din cauza starii sale de sanatate Timofti si-a amanat toate intalnirile din agenda, inclusiv pe cea cu Traian Basescu, care maine urma sa vina la Chisinau. Vizita va fi reprogramata pentru o data ulterioara.


