Prim-ministrul Dorin Recean spune ca oamenii adusi la protest nu au nicio vina, acestia vin sau din prostie sau din saracie, insa mai bine s-ar duce sa munceasca acolo unde este nevoie de forta de munca. Totodata, premierul spune ca organizatorii protestelor, dar si finantatorii ilegali ai Partidului SOR trebuie sa ajunga la inchisoare pentru ilegalitatile comise. Declaratiile au fost facute in cadrul unei conferinte de presa, dupa vizita sa la Drochia.
„Toti acesti oameni mai bine veneau si munceau, pentru ca toata lumea zice ca nu sunt oameni, este de lucru, dar nu este forta de munca. Insa, omul in loc sa vina sa munceasca, ia bani ca sa mearga fie pe un drum, fie la Chisinau ca sa produca destabilizari. Eu vreau sa-i atentionez, nu pe acesti oameni, dar noi trebuie sa ne clarificam si in rezultatul reformei justitiei, noi totusi sa ajungem acolo unde gruparea SOR si sustinatorii si finantatorii lor ilegali, inclusiv din Rusia sa fie pedepsiti, sa fie trasi la raspundere, sa stea la inchisoare ca acolo le este locul. Si atunci toata lumea va reveni la locurile de munca, va merge sa satisfaca necesitatile oamenilor de afaceri care au nevoie de aceasta forta de munca. Noi nu trebuie sa invinuim acesti oameni, ei sunt trasi de capastru, cine in virtutea prostiei, cine in virtutea saraciei. Nu trebuie sa dam vina pe ei” ,a declarat premierul.
Astazi, Partidul SOR a organizat din nou protest in capitala. Mai multe persoane din diferite regiuni ale tarii au fost aduse in fata Parlamentului pentru a cere celor de la conducere achitarea integral a facturilor pentru serviciile comunale. Autoritatile spun ca nu comenteaza protestul.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.