Prima sedinta a Consiliului Raional Singerei s-a lasat cu scandal si replici acide intre alesii locali. In lipsa unei majoritati, incercand sa aleagaun presedinte unii consilieri si-au permis sa se certe ca la usa cortului. La un moment dat a fost nevoie de interventia politiei pentru a calma spiritele.

„Culiocar ce esti.” 

„Dumneavoastra ca deobicei, sariti cu limba peste tat, aveti respect.” 

„Au facut o provocare in Consiliul raional Singerei.”

Consilierii de la Sangerei s-au acuzat reciproc, fara sa gaseasca un compromis privind formarea unei majoritati.

„Jos mafia, jos de la tribuna.”
 „-Crescator de harbuji inchideti pliscul. 
-Esti un criminal, hotule. Rusine.”

Arcadie COVALIOV, CONSILIER PAS:  „Noi le-am spus la toti chiar cand s-a terminat scrutinul ca suntem deschisi sa discutam, cei care au fost deschisi au venit, au discutat. De fapt noi astazi nu am venit sa fie galceava aceasta, noi am venit sa auzim despre validarea mandatelor si sa primim mandatul de consilier.”

Ivan CIBOTARI, CONSILIER PCRM:  „Noi speram sa constituim pana la urma o majoritate lucrativa, eu la moment vad ca totusi PAS are 13 mandate si a trebuit sa ne aderam si sa facem lucruri frumoase pentru raionul Singerei.”

Ion ROSCA, CONSILIER INDEPENDENT:  „Prima sedinta de constituire a consiliului raional Singerei a fost flagrant calcata in picioare.”

In urma alegerilor din 5 noiembrie in Consiliul Raional Singerei, Partidul Actiune si Solidaritate a obtinut 13 mandate, Partidul Socialistilor – 7 mandate, Partidul Liberal Democrat -6 mandate, Partidul Comunistilor – 2 mandate, iar partidul Nostru,  Coalitia  pentru Unitate si Bunastare, Partidul Social Democrat European si Renastere cate un mandat. Un candidat fiind independent.