Ucraina apără păcea și bunăstarea întregii regiuni. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu, aflat în prima sa vizită oficială în țara vecină. Oficialul de la Chișinău a reafirmat sprijinul pentru poporul ucrainean și a mulțumit acestuia pentru rezistență. Prim-ministrul a avut programate întrevederi cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cu omologul său din țara vecină, dar și cu prim-vicepreședintele Radei Supreme. Oficialul de la Chișinău a discutat cu aceștia despre aderarea la Uniunea Europeană, cooperarea bilaterală și securitatea din regiune.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a ajuns azi dimineață în prima sa vizită oficială în țara vecină. După-amiază, a ieșit cu delcarații de presă alături de premierul ucrainean, condamnând din nou războiul dus de Rusia și reafirmând sprijinul pentru Ucraina. El și-a început discursul în limba ucraineană, având în spate 20 de ani trăiți în țara vecină.
Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „În calitate de prim-ministru, în prima mea vizită în Ucraina, am revenit cu respect și solidaritate față de poporul ucrainean, care se află în prima linie pentru apărarea păcii și valorilor umane.”
Iar premierul ucrainean a vorbit despre colaborările dintre cele două state.
Yulia SVYRYDENKO, PRIM-MINISTRUL UCRAINEI: „Ucraina apreciază mult rolul Moldovei ca partener important în domeniul transporturilor, am convenit să continuăm lucrările privind simplificarea procedurilor și dezvoltarea infrastructurii de frontieră, ceea ce ar trebui să accelereze trecerea controlului de frontieră și vamal, în primul rând pentru ucraineni, ce va contribui la dezvoltarea comerțului și a tranzitului.”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu oficialii de la Kiev și despre aderarea la Uniunea Europeană și securitatea din regiune. În același timp, au fost semnate acorduri bilaterale privind repatrierea copiilor neînsoțiți, munca remunerată a familiilor diplomaților și posibilitatea funcționării în viitor a punctului de trecere Cosăuși-Yampil.
În călătoria sa cu trenul spre Kiev premierul i-a avut alături pe ministrul de Interne, Daniela Misail-Nichitin, miniștrii Infrastructurii și Energiei, Vladimir Bolea și Dorin Junghietu, dar și pe secretarul de stat al ministerului de Externe, Sergiu Mihov.
Dimineață, Alexandru Munteanu a depus flori la zidul memoriei din Kiev. Aceasta este prima vizită oficială a prim-ministrului în Ucraina de la învestirea sa în funcție.
