Primarul capitalei, Ion Ceban, sustine ca va depune o cerere prealabila de chemare in judecata a premierului Natalia Gavrilita si a ministrului Justitiei, Sergiu Litvinenco, dupa ce acestia ar fi spus ca si Ion Ceban se afla pe lista sanctiunilor impuse de SUA. Contactati de PRO TV, responsabilii de la Guvern spun ca Natalia Gvarilita nu l-a mentionat pe Ion Ceban in cadrul discursului ei si il indeamna pe primarul capitalei sa mai asculte inca odata declaratiile prim-ministrului. 

„Vom depune cerere prealabila de chemare in judecata a premierului Natalia Gavrilita si a ministrului Justitiei, Sergiu Litvinenco. Consider actiunile prim-ministrului si ministrului Justitiei ca fiind manipulatoare, mincinoase si orientate spre defaimarea proiectului politic Miscarea Alternativa Nationala si a mea personala. Drept despagubiri vom cere ca prim-ministrul si ministrul Justitiei sa mature PMAN un an de zile. Daca raman in picioare si nu vin cu dezmintiri vor matura PMAN un an de zile”, a declarat Ion Ceban.

Intr-un comunicat oficial, Trezoraria din SUA mentioneaza ca partidul lansat recent de primarul capitalei, Ion Ceban, Miscarea Alternativa Nationala, ar fi coordonat si finantat de Kremlin. OFAC sustine ca Rusia face tot posibilul ca la putere sa revina un guvern pro-rus. 

Tot in acea zi, in cadrul unei conferinte de presa, Natalia Gavrilita a spus ca printre persoanele sanctionate sunt mentionati si cei care au beneficiat de ajutor financiar ilegal in timpul campaniilor electorale - Igor Dodon si Miscarea Alternativa Nationala. 

Primarul capitalei a venit cu o reactie si a spus ca nu este adevarat ca partidul sau, Miscarea Alternativa Nationala, ar fi coordonat si finantat de Kremlin, asa cum sustin SUA si asa cum a mentionat si prim-ministrul Natalia Gavrilita in cadrul conferintei de presa. Acesta a spus ca va precauta oficial servicii juridice pentru a-i ataca in instanta de judecata pe cei de la guvernare si media care distribuie mesajele false cu scop de denigrare a imaginii sale, colegilor sai si a primariei.  

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.