Candidatul desemnat la funcția de premier, Alexandru Munteanu, a ajuns astăzi în Parlament pentru a-și prezenta echipa și programul de guvernare. Munteanu a ținut un discurs în fața deputaților, vorbind despre prioritățile pe care le va avea, iar ulterior parlamentarii au trecut la întrebări. Șase ore a stat Munteanu în fața deputaților, iar ședința continuă.
Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Este o mare onoare pentru mine să am astăzi ocazia de a-mi servi țara. Îi mulțumesc doamnei Președinte Maia Sandu și fracțiunii PAS pentru încrederea acordată.”
Așa și-a început discursul din Parlament candidatul desemnat la funcția de premier, Alexandru Munteanu. După ce a venit cu mulțumiri, acesta a cerut sprijinul și votul deputaților.
Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Cer astăzi sprijinul dumneavoastră pentru un program de guvernare orientat spre creștere economică, eficiență și integrare europeană, și pentru o echipă profesionistă, capabilă să pregătească Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană în următorii ani.”
Apoi a continuat cu programul viitorului Guvern. Munteanu a promis să asigure o guvernare eficientă, integrarea țării în UE, un mediu curat, independența energetică a țării, incluziune socială, dezvoltarea agriculturii, infrastructurii, și printre altele, creșterea salariului minim și mediu.
Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Bunăstare și incluziune socială. Creșterea salariului minim la 10.000 lei, 5.000 noi locuri de creșă, programe pentru vârstnici și persoane cu dizabilități — nimeni nu va fi lăsat în urmă.”
În același timp, Munteanu promite continuarea reformelor în domeniul justiției.
Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Justiție corectă. Finalizarea evaluării judecătorilor și procurorilor, digitalizarea sistemului de justiție și combaterea corupției la toate nivelurile.”
După prezentarea programului, candidatul desemnat a vorbit despre cei 16 candidați care vor face parte din viitorul Guvern. Imediat după au urmat întrebările din partea deputaților. Una dintre acestea viza planul de integrare.
„Dacă nu îndepliniți promisiunea de aderare până în 2028, dumneavoastră vă veți da demisia de onoare?
- Eu personal? Cu siguranță. Vă veți bucura foarte mult, domnule Voronin, așa-i?”
Și au urmat și alte întrebări despre programul de guvernare.
Igor DODON, DEPUTAT PSRM: „Ce model economic propuneți dumneavoastră, pentru că ultimii patru ani s-a mers pe model economic de creștere a
datoriei de stat.”
Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Îmi amintesc când erați economist în ministerul economiei. Ați fost la guvernare mulți ani, și într-un fel mi se pare ironic că adresați întrebarea asta mie.”
O replică asemănătoare i-a adresat și deputatului PCRM, Vladimir Odnostalko, căruia i-a sugerat că, în perioada cât partidul acestuia a fost la guvernare, nu a contribuit semnificativ la dezvoltarea țării. În același timp, l-a acuzat pe parlamentar de manipulare.
„Nu ați spus nimic despre o regiune importantă – autonomia găgăuză.
Aveți ziua de naștere astăzi și nu vreau să v-o stric, dar e manipulare ce spuneți acum. E o minciunică trasă de urechi, mai ales când vine de la cineva partidul căruia a guvernat și s-a ocupat de regiune atâția ani.”
Au urmat și momente mai tensionate.
„- Putem să intrăm...
- Domnul candidat. Domnul primar, vă rog, sunteți în Parlament, nu în altă parte. Ați finalizat, suficient timp.
- Să-mi dați voie să vorbesc.
- Știți, până acum ședința asta s-a desfășurat într-o manieră foarte civilizată. Și fără insterie. Hai să o continuăm în aceeași manieră.
- Domnul Ceban, hai să lăsăm puțin.”
La un moment dat, Munteanu s-a arătat deranjat de modul în care sunt formulate întrebările celor de la Alternativa.
„Eu înțeleg că faceți politică, da chiar așa?”
Iar după ore de stat în picioare, candidatul desemnat se pare că a obosit și a decis să răspundă mult mai scurt, lucru care a stârnit hohote de râs.
„Răspunsul foarte simplu – da, da și hai să vedem.
-...
- Se acceptă?
- Se acceptă.”
Întrebările s-au epuizat după aproape șase ore de discuții, fără pauze.
„ Pauză?
- Sunt șase deputați.
- Domni deputați, vă mulțumesc că am revenit în tinerețe.
- Domnul candidat?
- Șase rezist.”
De dimineață, viitorul cabinet de miniștri a fost surprins în drum spre Parlament.
Parlamentul urmează să voteze pentru învestirea Guvernului Munteanu. Dacă se oferă votul de încredere, cabinetul de miniștri își poate începe activitatea. Nu înainte de a depune jurământul la Președinție, într-un eveniment oficial.
