Pro Moldova propune un proiect de lege prin care Guvernul in demisie sa poata incheia tratate internationale cu angajament financiar. Declaratiile au fost facute de Andrian Candu, in cadrul unui briefing de presa.
Andrian CANDU, LIDER PRO MOLDOVA: "Intreaga societate trece printr-o perioada dificila, criza pandemica, subiectele legate de imunizare care se politizeaza, pandemia aduce un impact negativ pentru economie si societate, plus la toate avem si o criza politica. Avem un Guvern in demisie care nu poate face tot ce ar putea face un Guvern plenipotentiar. Saptamana trecuta Curtea Constitutionala a dat unele aprecieri in legea Guvernului."
Deputatul face referire la finalizarea negocierilor cu FMI de la sfarsitul anului trecut, care urmau sa intre in vigoare in acest an. Acest acord, pe langa altele, includea un ajutor de aproape jumatate de miliard.
Andrian CANDU, LIDER PRO MOLDOVA: "Cu regret situatia cu FMI este necunoscuta. Va reamintesc ca Romania a acordat Republicii Moldova un grant de 100 milioane de euro, acum aproape 10 ani. Din acel grant, Republica Moldova a reusit sa cheltuie in jur de 40 milioane. Raman 60 de milioane care ar putea merge ca investitii in diferite domenii."
Potrivit lui Candu, acordul a fost prelungit pana in aprilie curent, iar daca Guvernul si Parlamentul nu vor intreprinde actiuni, tara noastra ar putea pierde aceste 60 de milioane, intrucat actualmente legea interzice unui Guvern interimar sa semneze acorduri cu angajament financiar.
Astfel, Pro Moldova va inregistra in Parlament un poiect de lege care sa-i permita Guvernului in demisie sa semneze astfel de acorduri internationale, care ulterior sa fie ratificate in Parlament.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

