Pareri impartite in sanul Aliantei de guvernamant in ceea ce priveste initiativa presedintelui interimar Mihai Ghimpu de a modifica denumirea limbii in Constitutie. In timp ce AMN si PLDM nu vad nici o problema in asta, liderul PD, Marian Lupu, considera ca este prematur sa se instituie denumirea de limba romana in legea suprema. La randul lor, comunistii sustin ca aceasta modificare ar diviza societatea.
Ideea de a schimba articolului 13 din Constitutie a fost lansata de presedintele interimar Mihai Ghimpu, in cadrul emisiunii ”In PROfunzime”. Ca argument, Ghimpu a oferit textul declaratiei de independenta a Moldovei, care specifica faptul ca limba de stat este romana cu grafie latina.
In Alianta, insa, parerile sunt impartite. Liderul PD vede o problema in rezolvarea acestei dispute.
Denumirea limbii a fost un subiect constant de dispute inca de la proclamarea independentei Moldovei din 1991. Daca atunci limba oficiala a fost declarata romana, ulterior, prin Constitutia adoptata in 1994, s-a revenit la sintagma folosita in perioada sovietica - cea de limba moldoveneasca, care a ramas valabila pana in prezent.


