Procuratura Generala a pornit un proces penal dupa ce deputatul Stefan Gatcan s-a plans institutiei ca a fost intimidat. Doctorul le-ar fi spus oamenilor legii ca a fost presat pentru a-si depune mandatul de deputat. Socialistii insista ca parlamentarul nu a fost impus in niciun fel si ca e normal sa arate stresat dupa toate prin cate a trecut.
Alexandru SLUSARI, DEPUTAT PLATFORMA DA:“Suntem un pic obositi de acest serial Santa Gatcan, cu plecari, iesiri, cu cereri, cu ma simt bine, ma simt foarte bine, tot mai bine ma simt. “
Procuratura Generala a confirmat ca a primit o plangere din partea deputului Gatcan, care ar fi plecat peste hotare. Dodon spune ca i-a asigurat paza de stat pana la frontiera, pentru ca medicul se temea pentru siguranta sa.
Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “El a venit la mine intr-o zi speriat sa imi zica ca a venit o ruda cu 500 de mii de euro si apoi mi-a zis mie. I-am zis sa se duca la Procuratura si nu a vrut. Ceea ce s-a intamplat cu el cateva zile in urma urmeaza sa aflam.”
Deputatii care au vazut cel de-al doilea filmulet cu Gatcan spun ca videoul le-a trezit semne de intrebare.
Sergiu LITVINENCO, DEPUTAT PAS: “Cel mai probabil este un caz de rapire a unei persoane si lucrul acesta e foarte grav.”
PRO Moldova vrea adoptarea unei declaratii comune de condamnare a felului in care deputatul Gatcan ar fi fost sechestrat si maltratat si insista pe o investigatie parlamentara.
Andrian CANDU, DEPUTAT PRO MOLDOVA: “Cu frica citind un text, pus la perete, iarasi cu masca, parca ascuzand ceva, ceea ce presupune ca ceva nu este in regula cu domnul Gatcan si astazi. De aceea este necesar, in cazul in care dumnealui se afla pe teritoriul Romaniei, sa ne adresam autoritilor romane cu rugamintea sa ia toate masurile necesare pentru localizare si, eventual, sa intervina pentru ajutarea.”
Vlad BATRINCEA, DEPUTAT PSRM: “Aceasta grija falsa fata de soarta acestui om este cel putin manipulatorie.”
Democratii se intreaba insa de ce nu s-a facut atata zarva atunci ca parlamentarii PD paraseau fractiunea pentru a pleca la Sor sau Candu.
Pavel FILIP, DEPUTAT PDM: “Am vazut foarte multa impancientare in cazul lui Gatcan. Nu am vazut un interes atunci cand din Partidul Democrat au fost cumparati deputatii. Si aceste lucruri au fost foarte evidente.”
Stefan Gatcan are telefonul deconectat, iar politia de frontiera nu vrea sa spuna daca acesta a iesit din tara si pe unde, pentru ca astea sunt informatii cu caracter personal.

