Procuratura Anticoruptie a aplicat sechestru pe mijloace financiare in suma de peste 11 milioane de lei, detinute de o firma afiliata lui Vlad Plahotniuc, intr-o banca din Moldova. Potrivit procurorilor, banii urmau sa fie transferati catre conturile unei companii nerezidente din Turcia. Avocatul fostului lider PD sustine ca acesta nu are nicio legatura cu firma vizata.

In dosarul vizand Frauda Bancara, Procuratura Anticoruptie si Serviciul Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor au stabilit ca pe data de noua noiembrie, firma “Argus-S” afiliata lui Vlad Plahotniuc, a initiat doua transferuri in suma de peste 660 de mii de dolari catre compania nerezidenta OTIV PRIME SERVICE BV, pe un cont bancar deschis in Turcia, se arata intr-un comunicat emis de Procuratura Generala. Avocatul fostului lider PD ne-a spus ca firma respectiva nu ii apartine lui Plahotniuc.

Lucian ROGAC, AVOCATUL LUI VLAD PLAHOTNIUC: “Din discutia purtata cu clientul meu, dumnealui mi-a comunicat ca nu are absolut nicio tangenta cu compania “ARGUS” si cu tranzactia pe care a fost aplicat sechestru de catre Procuratura Anticoruptie.”

Nu a vrut sa spuna nici de aceasta data unde se afla Vlad Plahotniuc.

 “Nu cunosc locatia acestuia.

-Nu discutati despre asta?

-Nu.”

In comunicat mai scrie ca procurorii au blocat tranzactiile si au solicitat sa fie aplicat sechestrul in scopul unei eventuale confiscari speciale pentru repararea prejudiciului cauzat prin infractiune. Astazi, finul lui Plahotniuc, Andrian Candu, a refuzat sa raspunda la intrebarile la acest subiect, mentionand ca nu discuta cu fostul lider PD despre afaceri si politica.

Andrian CANDU, LIDER PRO MOLDOVA: “Ar fi foarte bine sa adresati aceste intrebari celor care se ocupa. Banuiesc ca sunt avocati, sunt companii, administratori, directori. Absolut nimic nu discut cu domnul Plahotniuc despre afaceri si nici despre politica. 

Pe data de 18 mai 2020, Procuratura a emis ordonanta de punere sub invinuire si completarea acuzarii in privinta fostului lider PD, acuzandu-l de comiterea infractiunilor de crearea si conducerea unei organizatii criminale, escrocherie si spalare de bani in proportii deosebit de mari. Ultima data, fostul lider PD a fost localizat in Turcia. La inceputul acestei saptamani insa, Procuratura Generala a anuntat ca a primit un raspuns din partea autoritatilor de la Ankara, precum ca Plahotniuc nu se mai afla in Turcia de la inceputul lunii octombrie.