Procurorul general Valeriu Gurbulea si-a prezentat demisia, iar Parlamentul a acceptat-o.


Desi liderii Aliantei declarasera anterior ca Valeriu Gurbulea oricum va fi demis, Procurorul General a refuzat sa precizeze motivele care l-au determinat sa ia o astfel de decizie. Alianta nu a anuntat deocamdata ce candidatura are pentru functia de Procuror General.

Demisia lui Valeriu Gurbulea, care a fost Procuror General timp de aproape 2 ani, a fost aprobata de majoritatea liberal-democrata. Acum presedintele legislativului trebuie sa propuna o alta candidatura, însa Alianta a refuzat sa faca public vreun nume.

Anterior presa a scris ca functia de Procuror General ar reveni Aliantei pentru Moldova Noastra. O candidatura care se vehiculeaza este cea a avocatului Valeriu Zubco, presedinte al asociatiei "Ex-Lege", însa ea nu a fost confirmata oficial. În acelasi timp, însa, Asociatia Parlamentului ’90, formata din fosti deputati care au activat în acea perioada, declara ca la functia de Procuror General este promovat un "personaj aflat în relatii foarte apropiate cu cele mai obscure figuri din anturajul lui Voronin". Procurorul general este numit în functie pe o perioada de cinci ani de catre Parlament, la propunerea Presedintelui legislativului. El este ales în functie cu 52 de voturi din 101. Tot astazi, liderul PD, Marian Lupu a dezmintit informatia potrivit careia functia de procuror municipal i-ar reveni fratelui lui Dumitru Diacov.

Potrivit unor informatii neoficiale, Valeriu Gurbulea l-ar fi numit zilele trecute pe Ion Diacov în functia de procuror municipal, dar si-ar fi anulat decizia în aceeasi zi. Gurbulea a infirmat acest lucru.