Proiectul de modificare a Legii cu privire la regimul strainilor in Republica Moldova, care se refera la crearea punctelor interne de control pe Nistru, va fi examinat in a doua lectura in sesiunea urmatoare, de toamna-iarna. in cadrul ultimei sedinte a Parlamentului din sesiunea de primavara-vara, Igor Corman, a facut uz de dreptul sau de presedinte al legislativului si a exclus proiectul de pe ordinea de zi.

Igor Corman si-a argumentat actiunea prin faptul ca este un proiect important, care trebuie sa fie discutat amanuntit.


Potrivit autorilor proiectului, crearea punctelor interne de control pe Nistru va facilita înregistrarea strainilor care traverseaza hotarul Republicii Moldova prin regiunea transnistreana. Legislatia în vigoare prevede ca strainii, din momentul în care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, sunt obligati în termen de 72 de ore sa-si înregistreze sederea la Biroul de Migratie si Azil sau la un biroul al întreprinderii de stat „Registru”.  Odata cu adoptarea modificarilor propuse, sederea va putea fi înregistrata si la punctele interne de control.


În ziua când proiectul a fost votat în prima lectura, în Parlament au avut loc altercatii între deputati. Parlamentarii comunisti au blocat tribuna legislativului, acuzând majoritatea parlamentara ca vor sa faca o granita pe Nistru.