Blocul electoral al Comunistilor si Socialistilor este lider la capitolul incalcari de cand a inceput perioada electorala. Asta se arata intr-un raport al asociatiei Promo-LEX care sustine ca reprezentantii PSRM si PCRM au folosit resurse publice in interese de partid in pragul campaniei. Cei vizati neaga acuzatiile. Si alte partide au admis nereguli pe ultima suta inainte de cursa electorala, se arata in raport. 

La capitolul nereguli, blocul comunistilor si socialistilor este vizat in cele mai multe cazuri. Blocul a implicat angajati din sectorul public in activitati de campanie electorala si si-a asumat meritele pentru serviciile efectuate din bani publici, se arata in raporul Promo-Lex.

Nicolae PANFIL, DIRECTOR DE PROGRAM PROMO-LEX:“Este vorba despre aparitiile in sase articole care au fost publicate pe pagina partidului socialistilor, in care este reflectata sustinerea blocului de catre primarii si consilierii din cadrul a aproximativ 120 de administratii publice locale.”

Socialistilor li se reproseaza si faptul ca ar fi oferit cadouri electorale, ceea ce este interzis.

Nicolae PANFIL, DIRECTOR DE PROGRAM PROMO-LEX: “Este vorba despre distribuirea cadourilor de Paste pentru persoanele in etate, este vorba despre pungi cu produse alimentare. Pe 23 mai, deputatul Vitalie Eftodi a oferit cadou satului Speia - un teren de joaca pentru copii.”

Cadouri electorale a oferit si blocul Renato Usatii, fiind vorba despre 600 de mii de lei transferati pe conturile Filarmonicii Nationale, mistuita de flacari, sustin expertii. Usatii nu ne-a raspuns la telefon pentru o reactie. Totodata, observatorii misiunii sustin ca au depistat un caz in care Maia Sandu s-ar fi implicat in campania de sustinere a PAS, lucru negat de institutia prezidentiala.

SORINA STEFARTA, PURTATOAREA DE CUVANT A PRESEDINTIEI:“Presedinta Maia Sandu nu face campanie in favoarea niciunui partid politic, dar ea va continua sa cheme cetatenii sa iasa masiv la vot pentru ca democratia e mai puternica atunci cand participa toti la luarea deciziilor.”

Observatorii PromoLEX au raportat de asemenea cel putin 18 cazuri de agitatie electorala, desfasurate inainte de termenul stabilit. 

Nicolae PANFIL, DIRECTOR DE PROGRAM PROMO-LEX:“17 dintre care au fost admise de catre blocul electoral al comunistilor si socialistilor, iar un caz a fost atestat in raport cu partidul AUR, potential concurent electoral.”

Totodata, in raport sunt mentionate cazuri de incitare la ura si discriminare. Sase concurenti electorali au utilizat forme intolerante de exprimare. Este vorba despre Renato Usatii, Vasile Bolea, Octavian Ticu si Vladimir Voronin, potrivit raportului.

Vladimir VORONIN, LIDERUL PCRM:“Va doriti ca ei sa voteze pentru eliminarea statutului de neutralitate al tarii? Si pentru ca soldatii NATO sa vina aici si sa aveti copii cu piele inchisa la culoare, nu doar cu piele alba?”

Purtatorul de cuvant al blocului PSRM-PCRM a negat ca ar fi fost admise incalcari. Octavian Ticu si reprezentantii AUR nu ne-au raspuns la apeluri. Raportul PromoLEX face referire la perioada 12-25 mai, atunci cand multi dintre concurentii electorali nu erau inregistrati.