Protest cu prezervative la Parlament. Un grup de tineri a impartit prezervative deputatilor, cu mesajul - sa ne protejam de infectia politica. Participantii spun ca Vladimir Voronin este responsabil de accederea in politica a lui Vlad Plahotniuc si Igor Dodon. Liderul socialistilor nu a fost prezent la sedinta parlamentului, iar Plahotniuc nu a comentat protestul. Voronin a avut o reactie.

Unii deputati au luat cadoul tinerilor, mentionand ca il vor folosi.

”Multumesc, e cam mare”, a precizat deputatul neafiliat, Sergiu Sarbu.

”O sa-l folosesc dupa destinatie”, a mentionat deputatul PCRM, Iurie Munteanu.

”Multumesc, da ce sa fac cu el?”, a intrebat deputatul PLDM, Veaceslav Ionita.

Nu toti deputatii au fost insa receptivi la apelul tinerilor.

 

”Foloseste-l tu, ca sa nu mai generezi mizerii ca tine”, a reactionat liderul PLDM, Valeriu Strelet.

”Datorita lui au aparut asa politicieni ca Plahotniuc si Dodon, el i-a crescut”, a specificat liderul Miscarii "Impreuna pentru viitor", Andrei Batereanu.

”Noi singuri ii comparam pe acesti politicieni cu acest obiect”, a afirmat Voronin.

Protestul a fost organizat de Miscarea "Impreuna pentru Viitor", neinregistrata la Ministerul Justitiei.  Anterior, aceasta a desfasurat o manifestatie in fata Guvernului,  inscenand o lupta de box dintre Vlad Filat si Vlad Plahotniuc. Miscarea este condusa de un fost bodyguard al premierului.