PSRM este gata sa sustina un Guvern propus de Maia Sandu, cu conditia ca acesta va fi format din oameni profesionisti, sustine Igor Dodon. Totodata, presedintele in exercitiu a declarat ca Maia Sandu refuza sa isi asume guvernarea tarii pentru ca ii este frica de a-si asuma guvernarea in perioada crizei pandemice.

"Am participat la sedinta fractiunii parlamentare a PSRM in cadrul careia am discutat prioritatile pentru perioada imediat urmatoare.

Am salutat faptul ca deputatii PSRM au decis sa sustina in comisiile permanente proiectele privind politica bugetar-fiscala, bugetul de stat si al asigurarilor sociale, adoptate luni de Guvern. Aceste legi importante pentru tara trebuie aprobate pana la finele anului curent si promulgate, astfel incat de la 1 ianuarie 2021 - sa intre in vigoare. Ar fi iresponsabil sa lasam tara fara aprobarea principalelor legi bugetar-fiscale, mai ales ca acestea prevad majorari de salarii incepand cu 1 ianuarie 2021, mai multe modificari in domeniul fiscal care vor contribui la bunastarea oamenilor si la dezvoltarea mediului de afaceri.

In alta ordine de idei, am discutat despre situatia politica din tara. Deputatii socialisti au luat act de refuzul Maiei Sandu de a-si asuma guvernarea tarii, calificand aceasta pozitie fie o tradare a propriilor sai alegatori, fie o frica de a-si asuma guvernarea tarii in perioada crizei pandemice. Totodata, fractiunea PSRM si-a exprimat disponibilitatea sa sustina in continuare un Guvern propus de Maia Sandu, cu conditia ca acesta va fi format din oameni profesionisti.

In cursul discutiilor, deputatii socialisti si-au exprimat ingrijorarea privind tensionarea situatiei in raport cu raioanele din stanga Nistrului. Am fost unanimi in opinia ca demnitarii si politicienii, trebuie sa fie atenti in declaratii si actiuni, pentru a evita izbucnirea unui nou conflict in estul tarii.

In final, am reiterat faptul ca vom promova in continuare o politica externa echilibrata, in beneficiul tarii si al cetatenilor nostri", se arata in mesajul lui Dodon.