Parlamentarii rusi ar putea inlocui functia de presedinte al tarii cu cea de „conducator suprem”, in cadrul procesului de modificare a Constitutiei Rusiei, lansat recent de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Potrivit propunerilor lansate in acest sens, termenul „conducator” ar urma sa fie scris cu majuscula.
De asemenea, potrivit unor informatii aparute in presa, grupul de lucru care se ocupa de acest proces propune ca in Constitutia rusa sa fie inserat statutul Rusiei de tara „castigatoare a celui de-al Doilea Razboi Mondial”.
In plus, parlamentarii mai propun, printre cele peste 100 de modificari constitutionale, ca ortodoxia sa fie declarata religie principala in Federatia Rusa.
Amintim ca, pe 15 ianuarie, presedintele rus, Vladimir Putin, a anuntat, in discursul sau anual catre parlament, revizuirea Constitutiei Federatiei Ruse, anuntul fiind urmat de demisia premierului Dmitri Medvedev si a intregului guvern rus. Putin a propus, printre altele, o redistribuire a puterilor intre presedinte, guvern si Duma de Stat.
(www.comments.ua – 29 ianuarie)


